Avocatul Poporului nu se baga in razboiul drepturilor de autor

  • Joi, 19 august 2010 10:17
  • |
  • 2335 vizualizari
  • |
  • Anchete
Comentariu Facebook Ym Print email

In urma Scrisorii de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”, initiata de mai multi scriitori dar si actori, la idea colegului nostru Dan Mircea Cipariu, Adjunctul Avocatului Poporului, dl. Ionel Oprea, a trimis un răspuns oficial lui Cipariu, preşedinte al secţiei Poezie- Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti. În mod concret, din acest raspuns se intelege clar ca Avocatul Poporului nu va ridica excepţiile de neconstituţionalitate propuse de semnatarii Scrisorii de Protest.

“Stimate domnule preşedinte,

Prin cererea înregistrată la instituţia Avocatul Poporului sub nr. 7181 din 12 iulie 2010, ne-aţi transmis Scrisoarea de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. Din cererile înregistrate ulterior sub nr. 7417 din 16 iulie 2010, nr.7496 din 20 iulie 2010, nr.7536 din 20 iulie 2010, respectiv nr.8133 din 4 august 2010, din care rezultă că solicită Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea Orodonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale.

Am examinat cu atenţie argumentele dumneavoastră şi am constatat că acestea se referă, în principal, la următoarele aspecte:

1.Legalitatea modificării Codului fiscal printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, adoptată la sfârşitul sesiunii parlamentare, faţă de art.115 şi 139 din Constituţia României, precum şi faţă de art.4 din Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

2. Încălcarea art.16 din Constituţie, prin obligarea persoanelor care au atât venituri din salarii, cât şi venituri din drepturi de autor, la plata contribuţiilor pentru asigurări sociale, respectiv a contribuţiilor pentru asigurări de sănătate, ceea ce apreciaţi ca “discriminare a unei duble impozitări”.

3. Încălcarea art 135 alin (2) litera c) din Constituţie “privind stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor” coroborat cu art 33 alin (3) din Constituţie privind accesul la cultură.

4. Încălcarea art.47 din Constituţie privind dreptul la un nivel de trai decent.

5. Încălcarea art.133 şi 139 din Constituţie privind “reconsiderarea activităţii creative ca dependentă” prin art.1 pct 1 litera c) faţă de art.46, alin (1) din Codul fiscal, care defineşte veniturile din activităţi independente, fiind incluse şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente”.

Din examinarea petiţiilor formulate, constatăm următoarele:

I. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2010:

Referitor la pretinsa atingere art 139 alin (1) din Constituţie şi art.4 Cod Fiscal cu modificările şi completările ulterioare, amintim jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a statuat în numeroase rânduri că art.4 (alin1) din Codul fiscal reprezintă un text de principiu ce consfinţeşte regula modificării şi completării sale cu 6 luni înainte de data intrării lui în vigoare. Prin urmare, pot apărea excepţii de la această regulă, fiind permise nu numai de Codul fiscal ci şi de art.115 (alin 4) din Constituţie: “Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu mai poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Prin urmare situaţia extraordinară de reglementare nu mai poate fi amânată constituie esenţa şi justificarea acestei măsuri.

În cazul de faţă, în preambulul actului normativ criticat, se menţionează că nivelul veniturilor bugetare a fost profund afectat de criza economică şi financiară. Astfel, fiind sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor acestor crize, a fost adoptată şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 “pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice, ţinând cont de faptul că nepromovarea acestui act normativ ar avea drept consecinţe negative creşterea deficitului bugetar”. Determinarea situaţiilor extraordinare pentru emiterea ordonanţei de urgenţă aparţine Guvernului, Parlamentul urmând să valideze sau să invalideze reglementările juridice introduse pe această cale  în ordinea de drept (Decizia nr. 65/1995 a Curţii Constituţionale).

          Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, în raport cu prevederile art. 16, art. 33, art. 47 şi art. 135 din Constituţie, apreciem că aceste drepturi nu au fost afectate în esenţa lor, prin dispoziţiile legale criticate.

          În racord cu exigenţele constituţionale stabilite de art. 115, alin. (5), intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă este condiţionată de depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă.

          Sub acest aspect, rezolvarea problemei revine Parlamentului, care exercită controlul ordonanţelor cu care a fost sesizat prin aprobarea sau respingerea lor printr-o lege, în conformitate cu art. 115, alin. (7) din Legea Fundamentală.

          De asemenea, vă precizăm că potrivit art. 13, litera f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată, Avocatul Poporului “poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor”. Astfel cum precizează textul de lege, termenul folosit de legiuitor este “poate” şi nu “sesizează”, prin urmare este vorba de o prerogativă acordată Avocatului Poporului, un drept de garanţie facultativ şi nu imperativ al legii, în sensul stabilirii unei obligaţii în sarcina Avocatului Poporului.

          Faţă de cererea formulată, nu au fost identificate temeiuri care să justifice sesizarea Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale.

          Fără îndoială, persoanele care apreciază că li s-au încălcat drepturi, libertăţi sau interese legitime se pot adresa justiţiei în condiţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, iar, în cadrul procesului pot să invoce excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate.

          II. Referitor la impozitarea drepturilor de autor, precizăm următoarele:

  1. Conform art. 46 alin. (1) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, “Veniturile din activităţi independente cuprind (…) veniturile din drepturile de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau dintr-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

Totodată sunt enumerate în mod expres, dar nu limitativ, veniturile din drepturile de proprietate intelectuală considerate venituri din activităţi independente:”Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi alte asemenea”. (Art. 47 alin. (4) din Codul fiscal).

  1. Referitor la situaţia activităţilor care generează venituri din drepturi de autorşi drepturi conexe, o dată cu intrarea în vigoare a prevederilor subpunctelor 2.1 şi 2.1. ale art. 7 alin. (2) din Codul fiscal, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, aceasta a fost clarificată prin Hotărârea Guvernului nr. 791/2010 pentru completarea şi aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum şi aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor art. III din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 (Monitorul Oficial nr. 542 din 3 august 2010), în care se precizează următoarele:

-                     activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, care generează venituri din (…) drepturile de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca activităţi dependente potrivit prevederilor art. 7 alin (1) pct. 2.1 şi 2.2 din Codul fiscal, conform punctului 1 alin. (2) din acest act normativ;

-                     sunt considerate venituri din activităţi independente veniturile din drepturi de autor şi drepturile conexe definite potrivit pevederilor Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit punvtul 24, introdus în Titlul III “Impozitul pe venit” din Normele Metodologice ale Codului Fiscal.

Prin urmare, observăm că situaţia veniturilor obţinute din drepturi de autor şi drepturi conexe a fost clarificată.

III. Vă informăm că, prin adresa nr. 8390 din 13 august 2010, Avocatul Poporului a transmis o sesizare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, doamna Roberta Alma ANĂSTASE şi domnul Mircea GEOANĂ, având ca obiect lacunele şi neconcordanţele legislative constatate din examinarea:

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale;

- Hotărârii Guvernului nr. 791/2010 pentru completarea şi modificarea Normleor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum şi pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale”.

 

Comentarii
Lasa un comentariu... sau intra pe FORUM sa discuti mai multe!

1. Cum catalogati aces articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:

Culise

Elena Udrea a declarat, după ce Emil Boc şi-a anunţat demisia din fruntea Guvernului, că acesta "a făcut ce trebuie pentru ţară. Se retrage pentru a lăse locul unui guvern mai bun". Udrea a precizat că

Cozmin Gușe, un mai fin cunoscător al lui Traian Băsescu, de a cărui campanie electorală s-a ocupat în 2004, a declarat că președintele nu e nicidecum împotriva monarhiei, în general, ci doar ca nu-l înghite pe Mihai ca rege, dintr-o antipatie reciprocă. Faptul este confirmat și de Andrei Pleșu într-un interviu din ziarul Adevărul. Dovada ar fi și faptul că familia prezidențială a nășit copilul lui Paul de Lambrino, cel care și-a cerut în instanță mai multe drepturi de la Casa Regală, o sentință urmând a se pronunța în acest sens destul de curând.

Judecatorul Nenita Cristina de la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia Penala a fost promovata la inceputul acestei saptamani, de plenul CSM, ca judecator la ICCJ-Sectia Penala. Nenita, fost procuror, este actuala sotie a avocatului Mihai Dinu, dupa alti ani in care i-a fost concubina si ulterior

Celebrul judecator Ilie Iulian Dragomir, unul dintre cei mai prestigiosi magistrati ai ICCJ, a fost poreclit "Obama" de catre colegii sai, mai putin pe criterii rasiste, ci mai mult pe elemente de tinuta.Intre judectatorii Inaltei Curti se regasesc: "Buldogul", "Tiriac", si "Bombonica".

Vineri, mai dupa pranz, celebrul primar al sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost vazut intrand in audienta la Elena Udrea, o intalnire ce nu s-a dorit deloc de taina, ci chiar una pe fata. De cand Chiliman s-a certat la cutite cu crin Antonescu, cum firmele PDL au inceput sa lucreze ca la concurs in sectorul 1, de pilda Euroconstruct.

Se pare ca exista deja un proiect de acord la nivelul Zonei Euro. Surse din cadrul summitului au declarat pentru AFP ca se vor lua masuri pentru Portugalia, Grecia si Irlanda, la pachet.

Deși a dispărut total din prim-planul vieții de partid și, pe cale de consecință, din lumina mistică a flăcării violet, maestrul combinator Viorel Hrebenciuc trăiește, în continuare, inedite experiențe paranormale. Mai nou, aflat la o terasă de fițe de pe străduțele Bucureștiului Vechi, master-mind-ul PSD i-a permis unei țigănci care vindea comesenilor trandafiri ofiliți să-i citească viitorul, în zațul unui espresso la ibric! Deși sursele noastre nu au deslușit, din pricina distanței, verdictul pe care ghicitoarea de ocazie i l-a șoptit la ureche social-democratului, se pare că veștile primite de Hrebenciuc au fost din cele mai faste.

Ceea ce AIM anticipase folosind informatii din mai multe surse, iata ca s-a adeverit. Intre Catalin Botezatu si Valeria Marini a fost un contract de reprezentare, care sa-l aduca in planul atentiei pe asa-zisul creator roman de moda. Adica, un anume sponsor, mort-copt dupa Bote, a platit intelegerea care sa-l faca pe Catalin un soi de "macho" si sa-i mai estompeze imaginea de gay. De altfel, lucrurile au devenit clare cand cu ziua de nastere a Valeriei de la Cannes, asa cum Agentia.org a relatat la vremea aceea.

Marea lucrare care o infatiseaza pe Elena Udrea in poala primarului de Piatra Neamt Gheorghe Stefan a fost scoasa din expozitia pentru "Zilele Orasului", dupa ce a iesit scandalul monstru care a ocupat media de pana acum. Oficial, pictorul Stefan potop este cel care a tinut sa fie retrasa.

Dupa aparitia tabloului care o infatiseaza pe Elena Udrea gemand de durere sau de placere in poala lui Gheorgehe Stefan, zis si pinalty, primarul din Piatra Neamt, s-ar putea starni un mare taraboi la Cotroceni. In primul rand, Pinalty e foarte fericit de performanta sa, dupa cum i se poate citi pe fata.

In urma cu cativa ani, cand Scorpions au fost prezenti la Cerbul de Aur, Klaus Maine s-a indragostit de vocea Paulei Seling cu care a cantat in duet Winds Of Change si inca o piesa. Se mai spune ca ar fi avut si o mica idila cu cantareata noastra in acea noapte.Seling, se vedea pe scena, era topita dupa Klaus si i-ar fi cazut in brate imediat.

Se vorbeste mult despre o directiva ce s-a dat in PDL ca in partid sa nu mai fie aduse femei frumoase, ci numai urate de-a binelea. Asta dupa ce mai multi membri se inconjurasera de asa-zise stagiare sau consiliere, de care mai de care, de se impiedicau Elena Udrea si Roberta Anastase pe holuri. Pentru ca multe din fatuci ajunsesera si prin parlament, pe la o tigara, pe la o cafea, iar cand erau intrebate se arondau imediat la una din figurile PDL.

Jurnalistii italieni i-au transmis lui Berlusconi ca mai bine ar ramane in Romania si nu s-ar mai intoarce acasa. Premierul Silvio Berlusconi ar trebui sa isi ia o vacanta pe care sa o petreaca in Romania, la Mamaia, ca sa poata sa isi revina din socul ca italienii nu il mai iubesc.

Deputatul PSD Mugurel Surupaceanu a afirmat ca are indicii temeinice ca nu va fi atat de usor ca Emil Boc sa fie fortat sa demisioneze din functia de premier: "S-ar putea sa asistam la un al doilea caz Basescu-Tariceanu, dar de data asta cu Emil Boc in rolul premierului naravas"

A aparut un anunt oficial in Romania Libera cum ca se vinde Academia Catavencu. Licitația va avea loc joi, 26 mai, incepând cu ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar General Group Expert SRL. Pretul de pornire al149.322 de euro, fără TVA. Odata cu titlul saptamanalului se pun in vanzare si activele societatii. Iar daca nu se va prezenta nimeni la tratative atunci, licitatia se va mai repeta in zilele de 3, 9, 16 și 23 iunie.

Raspunde

Forum

foarte tare trupa la la bang 

Daca ne uitam la initiatorii proiectului ar trebui sa fie de ajuns pentru a intelege de ce ACTA este scris asa cum este scris.La ora actuala exista legi care permit lupta impotriva pirateriei si a contarfacerilor (care nu tin numai de mediul electronic) si ele ar trebui sa fie suficiente dar...  Marea gaselnita ACTA este aceea cum sa faci bani. Nimeni nu i-a impiedicat pe cei din industria show-bizului sa investeasca in metode mai eficiente de protectie atunci cand au luat decizia sa iasa pe piata pe suporturi electronice si digitale ,desi toata lumea era constienta de ceea ce va urma (intre noi fie vorba, daca eu vreau sa nu-mi poti copia un CD am mai multe metode de a ma proteja - si nici nu dispun de banii lor). Daca ne uitam la statistici lucrurile bune se vand si aduc in continuare incasari record fie ca e vorba de muzica, film, carte sau joc. In schimb productiile proaste nu aduc nimic. Vorbind de o industrie, vorbim de proletarizarea muncii de creatie ceea ce duce la o gramada de produse de umplutura. Dar cum poti sa stii ca o productie este proasta? Citesti o cronica intr-un ziar  unde in 40 din 41 de cazuri este scrisa la comanda si platita de producator prin departamentul de Public Relations? Te increzi in clip-ul de prezentare care iti prezinta in 30 de secunde tot ceea ce de fapt merita sa fie vazut? Conform ACTA acestea vor fi singurele tale surse de informare deoarece: daca un prieten iti da un CD pe care el l-ar arunca (in loc sa reclame la protectia consumatorului ca  a fost inselat...) si tu te convingi ca produsul e de aruncat (ceea ce daca am citi cu atentie copertile CD-urilor pe care la cumparam ar trebui sa stim ca constituie deja o infractiune) providerul tau de internet va afla, si mai mult decat atat il va informa pe producator. acesta nu va avea nevoie de o decizie judecatoreasca pentru a-ti trimite acasa o factura cu contravaloarea distractiei. Vrei sa postezi un comentariu ca produsul x,y sau Z e de cacao? Esti liber s-o faci dar mai intai va trebui sa platesti drepturi de autor si cum nu exista  nici o lege ca autorul sa accepte sa-si vanda drepturile orisicui... Ceea ce se intampla de fapt este confiscarea internetului (asa cum s-a intamplat si cu ziarele de altfel) fiindca dupa ACTA tu trebuie sa demonstrezi ca esti nevinovat. Pun pariu pe ce vreti voi ca daca ACTA va fi ratificat nu vei mai putea avea acces la internet decat daca vei accepta ca providerul (care in majoritatea cazurilor este o societate comerciala, asa ca chestia cu avantajele economice indirecte trebuie rumegata bine, bine de tot) sa-si instaleze un programel in calculatorul tau. Fiindca altfel nu ar putea exista conform noului tratat (acest lucru nu este cuprins in tratat dar trebuie sa facem un pas mai departe si sa ne gandim care va fi metodologia de implementare a noilor legi). Tratatul incalca in mod grosolan drepturi constitutionale si intra in contradictie chiar si cu legislatia privitoare la proprietatea intelectuala. Initiatorii lui au o scuza - rentabilizarea mediocritatii. Este o chestiune de afaceri, nimic personal. Ceea ce-i leaga de zona politica este doar comisionul ( sau invers: ceea ce-i leaga pe semnatarii din zona politicului de marile firme ale show-bizului...). Si probabil mediocritatea.  Sa fie oare vorba de un plan mai amplu: transformarea democratiei intr-o mare excrocherie financiara? eu cred ca da din moment ce alesii nosti in mod democratic semneaza in sectret tratate in numele nostru. SA VA APARATI BINE!   . Daca ma uit la cel care l-a semnat inteleg 

si cine e ema goldman asta? dupa nume, pare evreica.

NU ACTA !

ema goldman(1869-1940)-anarhia inseamna eliberarea mintii umane de sub dominatia religiei,eliberarea corpului uman de sub dominatia proprietatii,eliberarea de catusele si constringerile guvernului;inseamna ordine sociala bazata pe adunarea libera a indivizilor.

NU ESTE ADEVARAT FAPTUL CA SELENA ESTE INSARCINATA.

imi place. este foarte bun.

A...am gresit. Un singur om al pdl ialomita e bun. Seful de ocol de la Urziceni ce-si vede de treaba lui. Singura lui greseala e ca nu se uita in jur si nu-si da seama cum betivu tremurici indeamna oamenii la tot felul de ilegalitati. Si mai are vina ca nu-i pune la munca pe cei din ocol care stau si freaca mentosana,cu gandul la afacerile lor poate cu exeptia celui de la paza care mai inceraca sa faca ceva.In rest...

Spuneti NO acta acest tratat va monitorizeaza 24/24 tu,utilizatorul de internet nu o sa mai poti sa downoadezi un amarat de mp3 pentru ca vei primi 5 ani de inchisoare sau chiar o amenda desigur daca ai chiar orice in pc`ul tau si nu ai dreptul de autor la granita cand vei vrea sa treci in alta tara pentru a munci si in baza acta tu ai in pc un singur fisier ei au voie sa distruga pc`ul sau tableta sau telefonul iar tu iar o sa primesti o amenda

vezi toate comentariile

Articole

Joi, 9 februarie, vor avea loc, incepand cu ora 17:30, noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 si Noroc. Va prezentam numerele iesite castigatoare la extragerile Loto 6 din 49 si Noroc, Joker si Noroc Plus si Loto 5/40 si Super Noroc de joi, 9 februarie 2012.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, joi, la şedinţa Parlamentului de învestire a noului Guvern, că USL va susţine Cabinetul Ungureanu în 15 puncte, cu caracter european, social şi anticorupţie.

Asociaţia Suporterilor Români anunţă organizarea unui miting pe 11 februarie, ora 17:00, la Piaţa Universităţii din Bucureşti ASR a remis un comunicat oficial prin care îi îndeamnă pe români să iasă în stradă. Iată comunicatul:

Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu a fost votat de Parlament. Deşi s-au înregistrat absenţe în tabăra puterii, iar unii deputaţi ai minorităţilor au anunţat că nu vor vota, noul Guvern a reuşit să strângă voturile necesare pentru a se instala la Palatul Victoria: 237 de voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă".

Disensiunile se adâncesc la nivelul USL. Discursul echilibrat al liderului PSD Victor Ponta rostit la învestirea guvernului Ungureanu, presărat cu critici, dar şi cu aprecieri la adresa premierului desemnat, riscă să mărească distanţa între acesta şi Crin Antonescu. Imediat după declaraţiile liderului PSD, liberalul Mihai Voicu a spus răspicat că opiniile lui Ponta nu sunt împărtăşite de liberali.

Premierul desemnat Mihai Razvan Ungureanu se afla in fata Parlamentului pentru a propune un Cabinet cu 3 independenti, 3 reprezentanti ai UDMR, 2 ai UNPR si 9 democrat-liberali. Pentru a fi investit, Guvernul propus de Ungureanu trebuie sa primeasca votul majoritatii de 233 de

Întrebată dacă i s-a cerut să plece din partid, Elena Udrea, vicepreşedintele PDL, a declarat că nu a existat o astfel de solicitare. "Nu a existat această solicitare, întrebaţi-i pe colegii despre care spuneţi asta. Să vă spună ei personal", a precizat Udrea la întrebarea în legătură cu faptul că ar fi existat democrat-liberali care i-ar fi cerut să plece din partid

Dimineaţă, Mihai Răzvan Ungureanu susţinea că, deocamdată, rămâne şef al SIE, chiar dacă are şi calitatea de prim-ministru desemnat. Spre seară însă şi-a schimbat brusc părerea şi a demisioant din funcţia de director al serviciului extern de informaţi.Premierul desemnat

La un an de la accidentul pe care Şerban Huidu l-a avut la schi în Austria şi la patru luni de la tragedia pe care a provocat-o pe drumul spre Braşov, fostul carcotas s-a întors într-o staţiune de munte, de această dată în Italia, undeva în apropiere de Milano.

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat lista miniştrilor cu care se va prezenta la vot în Parlament. Implicat de câteva zile politic, Ungureanu spune că nu este incompatabil şi că va demisiona doar dacă va primi votul pozitiv al Parlamentului. Legea prevede că

Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, miercuri, propunerile Partidului Democrat Liberal pentru noul Cabinet. ministrul Administraţiei şi Internelor - GABRIEL BERCA (PDL). ministrul Finanţelor Publice - BOGDAN DRĂGOI (PDL)

Alexandru Gheorghe, militarul care a protestat în Piaţa Universităţii în urmă cu câteva săptămâni, spune că nu regretă nimic, din punct de vedere moral, deşi a fost exclus din Armată."Vă spun cu mâna pe inimă că nu regret, din punct de vedere moral, absolut nimic. Nu are cum să îmi pară rău având în vedere oamenii..."

Propusă de PDL pentru portofoliul Economiei, Andreea Paul Vass, fost consilier al lui Emil Boc, a declarat că refuză să facă parte din Cabinetul Ungureanu. Vass a făcut anunţul după ce a fost criticată dur în interiorul PDL din cauza nominalizării, ea primind de altfel şi cele mai puţine voturi...

Senatorul Miron Mitrea a fost implicat, marți, într-un accident rutier în București, în urma căruia o femeie a fost rănită, informează Mediafax. Politicianul a fost testat, conform procedurilor în vigoare, pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.

Oana Zăvoranu nu a vrut să dea foarte multe detalii despre motivul suferinţei sale, dar a explicat că trece printr-o perioadă foarte dificilă, în care nimic nu e la locul său în viaţa sa. La ieșirea din spital, prietena ei cea mai bună, spunea speriată presei: "Mai trebuie să facă un set de analize complete! E grav!"

"Prin ordin al doamnei Laura Codruţa Kövesi, Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus delegarea domnului procuror Daniel Marius Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Delegarea a fost dispusă începând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioadă de 6 luni"

In aceasta dimineata, coalitia s-a reunit pentru a stabili lista noului Guvern care va fi condus de Mihai Razvan Ungureanu. Luni seara, dupa anuntul presedintelui Traian Basescu, au aparut si primele zvonuri legate de posibilele plecari de la Palatul Victoria. PDL a facut o miscare tactica si a scos din discutiile legate de Guvern persoane precum Elena Udrea sau Anca Boagiu

Cu toate ca episodul de aseară a început cu o oră mai târziu, modificare cauzată de prelungirea ediţiei "Ştirilor PRO TV" in care se dezbatea desemnarea lui Mihai Razvan Ungureanu de catre Traian Basescu in functia de prim ministru al Romaniei, telespectatorii

Monetaria Regală a Marii Britanii plănuia în luna octombrie a anului 2011 să scoată o serie de monede cu chipul acestuia. Charles Dickens urma să fie imortalizat pe moneda de 2 lire, călcând pe urmele lui Charles Darwin, Florence Nightingale si ale… acidului dezoxiribonucleic (ADN).

Răzvan Ungureanu vrea să aibă în această seară gata lista cu miniştrii noului Guvern. Partidele din coaliţie şi-au stabilit deja propunerile. Dacă UNPR şi UDMR vor să-şi păstreze oamenii, PDL vine cu nume noi pe toată linia. Democrat-liberalii au aprobat lista cu propunerile de miniştri în şedinţa Colegiului Director al partidului.