Mihai Razvan Ungureanu a demisionat de la SIE, deşi dimineaţă era ferm convins că va rămâne în funcţie

  • Miercuri, 8 februarie 2012 20:38
  • |
  • 2019 vizualizari
  • |
  • Anchete
Comentariu Facebook Ym Print email

Dimineaţă, Mihai Răzvan Ungureanu susţinea că, deocamdată,  rămâne şef al SIE, chiar dacă are şi calitatea de prim-ministru desemnat. Spre seară însă şi-a schimbat brusc părerea şi a demisioant din funcţia de director al serviciului extern de informaţi.

Premierul desemnat susţinea că nu este incompatabil şi că va demisiona de la SIE doar dacă va primi votul pozitiv al Parlamentului. Întrebat dimineaţă dacă se încalcă legea prin faptul că este încă director al SIE şi se implică în politică, Mihai Răzvan Ungureanu a negat acest fapt. „Nu se încalcă în nici un fel legea. Vă aduceţi aminte de preşedintele Emil Boc când a început demersurile pentru a deveni prim-ministru al Guvernului, era încă primar al municipiului Cluj”, a precizat premierul desemnat.

Ungureanu a precizat că va demisiona de la şefia SIE doar dacă va fi învestit premier de Parlament. „Este implicit, dacă votul va fi pozitiv”, a răspuns Ungureanu, la întrebarea jurnaliştilor dacă va demisiona de la SIE. Legea privind organizarea şi funcţionarea SRI,  dar şi cea a siguranţei naţionale, prevăde că angajaţii serviciilor secrete nu pot face parte din organizaţii politice şi nu pot  fi folosiţi în scopuri politice.

Între timp, lucurile s-au mai schimbat. Cu siguranţă, o persoană foarte importantă l-a sfătuit pe premierul desement să demisioneze din funcţia de director al SIE.  

„Preşedintele României, Traian Băsescu, a luat act de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Mihai Răzvan Ungureanu. În continuare, conducerea Serviciului va fi asigurată de adjunctul directorului S.I.E., domnul general Silviu Predoiu, care va participa şi la şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Comentarii
1.Semneaza si da mai departe !
rating-onrating-offrating-offrating-offrating-off

Postat de Je in data de Miercuri, 8 februarie 2012 23:56
Federatia Galactica a Luminii a cerut permisiunea pamantenilor de a incepe arestarile conducatorilor din umbra ai Planetei/illuminati, care va deschide poarta pentru dezvaluire, contactul cu familia noastra de lumina si inceputul unei noi perioade in istoria pamantului. Acceseaza lin-kul si semneaza petitia. Nu este necesar sa mentionati tot numele. Fiecare semnatura poarta o energie proprie si este suficient acest lucru pentru ea. Este foarte important si urgent !!. pentru a nu interfera cu liberul arbitru, Federatia Galactica a Luminii cere mandatul nostru pentru a interveni. Termenul dat de divinitate pentru dezvaluire a trecut , iar cei care conduc planeta nu au facut nimic in acest sens, asa ca Federatia poate actiona in mod legitim, mai ales ca ultimele miscari ale guvernului din umbra sunt foarte periculoase si grave, iar cele mai importante sunt : declansarea fortata a unui razboi devastator cu Iranul si cenzura totala a internetului, prin instaurarea unui guvern mondial de control de tip fascist. The Galactic Federation of Light has requested the permission of the people of our world to begin arrests of members of the Cabal/ Illuminati, which will open the door to open contact with our family of light and the beginning of a new age of freedom, peace and prosperity for every being on the planet. Please follow the link and sign our petition. You do not need to leave your full name. http://www.thepetitionsite.com/1/galactic-federation-of-light-permission-to-arrest-members-of-the-cabal-illuminati/
Lasa un comentariu... sau intra pe FORUM sa discuti mai multe!

1. Cum catalogati aces articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:

Culise

Elena Udrea a declarat, după ce Emil Boc şi-a anunţat demisia din fruntea Guvernului, că acesta "a făcut ce trebuie pentru ţară. Se retrage pentru a lăse locul unui guvern mai bun". Udrea a precizat că

Cozmin Gușe, un mai fin cunoscător al lui Traian Băsescu, de a cărui campanie electorală s-a ocupat în 2004, a declarat că președintele nu e nicidecum împotriva monarhiei, în general, ci doar ca nu-l înghite pe Mihai ca rege, dintr-o antipatie reciprocă. Faptul este confirmat și de Andrei Pleșu într-un interviu din ziarul Adevărul. Dovada ar fi și faptul că familia prezidențială a nășit copilul lui Paul de Lambrino, cel care și-a cerut în instanță mai multe drepturi de la Casa Regală, o sentință urmând a se pronunța în acest sens destul de curând.

Judecatorul Nenita Cristina de la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia Penala a fost promovata la inceputul acestei saptamani, de plenul CSM, ca judecator la ICCJ-Sectia Penala. Nenita, fost procuror, este actuala sotie a avocatului Mihai Dinu, dupa alti ani in care i-a fost concubina si ulterior

Celebrul judecator Ilie Iulian Dragomir, unul dintre cei mai prestigiosi magistrati ai ICCJ, a fost poreclit "Obama" de catre colegii sai, mai putin pe criterii rasiste, ci mai mult pe elemente de tinuta.Intre judectatorii Inaltei Curti se regasesc: "Buldogul", "Tiriac", si "Bombonica".

Vineri, mai dupa pranz, celebrul primar al sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost vazut intrand in audienta la Elena Udrea, o intalnire ce nu s-a dorit deloc de taina, ci chiar una pe fata. De cand Chiliman s-a certat la cutite cu crin Antonescu, cum firmele PDL au inceput sa lucreze ca la concurs in sectorul 1, de pilda Euroconstruct.

Se pare ca exista deja un proiect de acord la nivelul Zonei Euro. Surse din cadrul summitului au declarat pentru AFP ca se vor lua masuri pentru Portugalia, Grecia si Irlanda, la pachet.

Deși a dispărut total din prim-planul vieții de partid și, pe cale de consecință, din lumina mistică a flăcării violet, maestrul combinator Viorel Hrebenciuc trăiește, în continuare, inedite experiențe paranormale. Mai nou, aflat la o terasă de fițe de pe străduțele Bucureștiului Vechi, master-mind-ul PSD i-a permis unei țigănci care vindea comesenilor trandafiri ofiliți să-i citească viitorul, în zațul unui espresso la ibric! Deși sursele noastre nu au deslușit, din pricina distanței, verdictul pe care ghicitoarea de ocazie i l-a șoptit la ureche social-democratului, se pare că veștile primite de Hrebenciuc au fost din cele mai faste.

Ceea ce AIM anticipase folosind informatii din mai multe surse, iata ca s-a adeverit. Intre Catalin Botezatu si Valeria Marini a fost un contract de reprezentare, care sa-l aduca in planul atentiei pe asa-zisul creator roman de moda. Adica, un anume sponsor, mort-copt dupa Bote, a platit intelegerea care sa-l faca pe Catalin un soi de "macho" si sa-i mai estompeze imaginea de gay. De altfel, lucrurile au devenit clare cand cu ziua de nastere a Valeriei de la Cannes, asa cum Agentia.org a relatat la vremea aceea.

Marea lucrare care o infatiseaza pe Elena Udrea in poala primarului de Piatra Neamt Gheorghe Stefan a fost scoasa din expozitia pentru "Zilele Orasului", dupa ce a iesit scandalul monstru care a ocupat media de pana acum. Oficial, pictorul Stefan potop este cel care a tinut sa fie retrasa.

Dupa aparitia tabloului care o infatiseaza pe Elena Udrea gemand de durere sau de placere in poala lui Gheorgehe Stefan, zis si pinalty, primarul din Piatra Neamt, s-ar putea starni un mare taraboi la Cotroceni. In primul rand, Pinalty e foarte fericit de performanta sa, dupa cum i se poate citi pe fata.

In urma cu cativa ani, cand Scorpions au fost prezenti la Cerbul de Aur, Klaus Maine s-a indragostit de vocea Paulei Seling cu care a cantat in duet Winds Of Change si inca o piesa. Se mai spune ca ar fi avut si o mica idila cu cantareata noastra in acea noapte.Seling, se vedea pe scena, era topita dupa Klaus si i-ar fi cazut in brate imediat.

Se vorbeste mult despre o directiva ce s-a dat in PDL ca in partid sa nu mai fie aduse femei frumoase, ci numai urate de-a binelea. Asta dupa ce mai multi membri se inconjurasera de asa-zise stagiare sau consiliere, de care mai de care, de se impiedicau Elena Udrea si Roberta Anastase pe holuri. Pentru ca multe din fatuci ajunsesera si prin parlament, pe la o tigara, pe la o cafea, iar cand erau intrebate se arondau imediat la una din figurile PDL.

Jurnalistii italieni i-au transmis lui Berlusconi ca mai bine ar ramane in Romania si nu s-ar mai intoarce acasa. Premierul Silvio Berlusconi ar trebui sa isi ia o vacanta pe care sa o petreaca in Romania, la Mamaia, ca sa poata sa isi revina din socul ca italienii nu il mai iubesc.

Deputatul PSD Mugurel Surupaceanu a afirmat ca are indicii temeinice ca nu va fi atat de usor ca Emil Boc sa fie fortat sa demisioneze din functia de premier: "S-ar putea sa asistam la un al doilea caz Basescu-Tariceanu, dar de data asta cu Emil Boc in rolul premierului naravas"

A aparut un anunt oficial in Romania Libera cum ca se vinde Academia Catavencu. Licitația va avea loc joi, 26 mai, incepând cu ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar General Group Expert SRL. Pretul de pornire al149.322 de euro, fără TVA. Odata cu titlul saptamanalului se pun in vanzare si activele societatii. Iar daca nu se va prezenta nimeni la tratative atunci, licitatia se va mai repeta in zilele de 3, 9, 16 și 23 iunie.

Raspunde

Forum

Da, nici eu nu inteleg ce spune articolul de fapt. Intra la categoria "caterinca zilei"? Sau "daca azi nu am nimic de spus, sa spun ceva despre ce s-a spus ieri".

MONICA MACOVEI INCERCA SA ACOPERE PRIN “VOCALIZE” RELATIA SA CU MAREA CRIMINALITATE ORGANIZATA- SI CU “TIGARETA II”. (RELATIA VIKTOR BOUT- TRAIAN BASESCU- TRAFIC DE ARMAMENT; continuare) Monica Macovei ar face bine sa-si tempereze vocalele “puseuri procuroristice” si sa-si foloseasca energia pentru a-si pune mental, in ordine, episoadele relatiei sale cu marea criminalitate organizata (de exemplu, parte a trocului tigari- armament) si momentele in care, dupa Operatiunea “Tigareta II”, facea vizite la sediul Grupului International de Protectie si Paza (GIPP)- aflat, in epoca, pe strada Turbinei nr. 21- cartierul Floreasca, Bucuresti. Monica Macovei ar trebui sa se abtina de la puseuri “procuroristice” si sa afle ca “zgomotul” nu distrage totdeauna atentia (sau, nu distrage atentia tuturor) de la implicarea celor carora vrea sa le acopere faptele penale de imensa gravitate (in cazul de fata, doreste sa distraga atentia de la Traian Basescu dar si de la diversi ofiteri- acoperiti sau nu- implicati in operatiuni de mare criminalitate transfrontaliera, de exemplu, in Operatiunea “Tigareta II”). Mult mai grav pentru Monica Macovei, in mod direct, este ca puseurile sale “procuroristice” foarte zgomotoase nu pot nici acoperi, nici distrage atentia de la legatura pe care a avut-o ea insasi, in 1998, cu Operatiunea “Tigareta II”. Inca de la inceput, Monica Macovei ar trebui invitata sa isi aminteasca, exact, ce cauta, in 1998, DUPA operatiunea Tigareta II, la sediul firmei GIPP, din cartierul Floreasca. Daca Monica Macovei are indrazneala sa nege acele vizite din perioada mentionata- sau daca incearca sa “acopere” acest adevar prin noi puseuri “procuroristice” vocale- o anunt public ca exista persoane care au vazut-o si sunt dispuse sa depuna marturie in acest sens. Ca sa nu mai discutam de faptul ca “unele persoane” stiu- si sunt dispuse sa spuna- si ce se ascundea, de fapt, in spatele acelor “vizite intamplatoare si inocente” ale Monicai Macovei, la sediul GIPP, dupa Operatiunea “Tigareta II”. La sediul (din epoca al) Grupului International de Protectie si Paza (GIPP)- apartinandu-i, formal, generalului Dumitru (Mitica) Iliescu- fusesera aduse, in secret, si descarcate cele 750 de baxuri de tigari “constatate lipsa” (dupa declansarea scandalului si a anchetei in Operatiunea “Tigareta II”) din totalul de 3000 de baxuri descarcate pe Otopeni militar, in noaptea de 16/17 aprilie 1998 din avionul IL-76 care, apoi, fusese incarcat cu armament si care decolase catre zone de conflict. Remember (pentru Monica Macovei): In 14 martie 1998, un anumit maior de la UM 0215 retinea la Eforie doua TIR-uri cu tigari sosite pe mare la Agigea si le preda sigilate Directiei Generale a Vamilor. Importatorul marfii era firma (SRI, acoperita) “Business Woman”. Proprietarul firmei (in acte) era sirianul Jamal al-Atm avandu-l ca partener pe Gheorghe Florica, fost sef al Garzii Financiare. Administatorul firmei si creierul contrabandei cu tigari era colonelul activ Gheorghe Dumitrescu, care il avea in legatura pe informatorul Al Atm. Avocat al firmei era Monica Macovei. In noaptea de 16/17 aprilie 1998, pe Otopeni militar a aterizat avionul IL-76, incarcat cu tigari. Tigarile au fost descarcate iar avionul, care a fost incarcat cu armament, a decolat catre zonele de conflict. Traficul armamentului catre zona de conflict era asigurat de Viktor Bout, iar incarcarea in siguranta a aeronavei, gararea, stationarea si decolarea au fost acoperite de Traian Basescu. Avionul IL-17 era operat de compania bulgareasca aflata, formal, sub conducerea lui Rumen Draganov (ofiter al serviciilor)- aflat in coordonarea lui Ioan Talpes, “extensie” GRU si ambasador la Sofia. Din cele 3000 de baxuri cu tigari existente initial (ca parte a trocului tigari- armament) si descaracate pe aeroportul Otopeni militar au fost recuperate 2250. Restul de 750 baxuri au “disparut”- acestea reprezentand, de fapt, “partea” celor implicati in desfasurarea si incercarea de acoperire a episodului de trafic tigari- armament cunoscut ca Operatiunea “Tigareta II”. Printre beneficiari se numarau si cei care se ocupau de “legendarea” si acoperirea juridica a firmei “Business Woman”- avand-o ca avocat pe Monica M acovei. Iata legatura: La o saptamana dupa operatiunea Tigareta II, cand traficul a fost descoperit, tigarile apartinand firmei (acoperite a SRI) “Business Wiman”, al carei avocat era Monica Macovei, au fost scoase din depozitul Directiei Generale a Vamilor si transferate, in secret, intr-un depozit de langa Capitala de unde au fost introduse “in circuit”, prin asociere cu cele descarcate pe Otopeni militar, pentru a crea o diversiune menita a da impresia ca la Otopeni, in noaptea de 16/17 aprilie 1998, se desfasurase doar contrabanda cu tigari. Anchetarea trocului tigari- armament (incarcarea armelor in avionul garat in siguranta pe aeroportul Otopeni militar si decolarea lui catre zonele de conflict) ar fi dus la depistarea implicarii unor ofiteri (acoperiti sau nu) ai serviciilor si, direct, la Traian Basescu (ministru al Transporturilor- cel care a garantat siguranta gararii, incarcarii si decolarii aeronavei pe si de pe aeroportul Otopeni militar; TB era vechi colaborator al lui Viktor Bout – ex-ofiter GRU, traficant de armament, cel care a asigurat, si atunci, traficul armamentului catre zonele de conflict). Cele 750 de baxuri “lipsa” din incarcatura avionului IL-76 au ajuns, in noaptea de 16/17 aprilie 1998, la sediul (din epoca al) firmei GIPP- Grupul International de Protectie si Paza- apartinandu-i, formal, generalului Dumitru (Mitica) Iliescu, unde au fost descarcate. Sediul firmei GIPP (unde au ajuns, in noaptea respectiva, cele 750 de baxuri) se afla, repet, in cartierul Floreasca, strada Turbinei nr. 21 (sediul fiind intr-o casa inchiriata). Ulterior descarcarii celor 750 de baxuri, la sediul firmei GIPP din strada Turbinei nr. 21, sector 2, Bucuresti au aparut figuri interesante- printre care ofiteri SPP activi, cu functii sau insarcinari importante – si Monica Macovei. Dupa ce scandalul Tigareta II a luat amploare, GIPP si-a mutat, discret, sediul. Initial a fost doar demontata firma metalica (avand insemnele si numele GIPP) aflata pe frontispiciul casei (motivandu-se ca ar fi fost daramata de o furtuna). Apoi, discret, au disparut si “locatarii” GIPP (si colaboratorii), inclusiv “obiectele” firmei. Sub aparenta mutarii (pentru care au fost folosite TIR-uri) au fost scoase din cladire si valorificate corespunzator si cele 750 de baxuri cu tigari provenind din Operatiunea “Tigareta II”. Ar fi interesant de aflat cat de “vocala” ar mai fi Monica Macovei, intru puseuri procuroristice, cand ar trebui sa isi justifice prezenta la firma GIPP- DUPA ce, la sediul mentionatei firme, fusesera descarcate, in secret, cele 750 de baxuri “gasite lipsa” in urma Operatiunii “Tigareta II (trafic tigari- armament) desfasurata pe aeroportul Otopeni militar in noaptea de 16/17 aprilie 1998.

pai daca am fost indoctrinati inca de pe vremea romanilor ce ai vrea sa fim... E ca si cu un caine, daca-l inveti rau, musca...darca-l inveti sa fie pasnic si mielusel, e mielusel :)

le iau si le fut

De ce numai cei privilegiati pot avea parte de ajutor guvernamental si pe langa asta domnu muncat de capusa are situatie fnanciara buna. Ajutor pt cei 90% dintre romanii cre nu au situatie financiara buuna

SOLICITATI CONTROL DE FOND LA DNA, MJ si MAI

In prezent toata lumea comenteaza abuzurile regimului BASESCU-BOC, derulate prin intermediul procurorului general, Ministrului Justitiei, sefului DNA, CCR, dar din acesti comentatori nu are nimeni competenta,, SESIZARII DIN OFICIU,, in vederea aplicarii legii penale fata de maimutoii acestui regim ? A fost abrogata RASPUNDEREA PENALA A INALTILOR FUNCTIONARI PUBLICI ?. Nu mai faceti valuri cu arestarea unei vrajitoare sau a unui procuror care si-a facut treaba, demarati cercetari de rasunet, ca exemplu: dosarele FLOTA, Portul Constanta, KOVESI. Deschideti dosare pentru ,,GRUPUL CRIMINAL ORGANIZART coordonat de marele profesor univ. doctor Emil Boc pentru : art. 168 indice 1, art.art. 205, art. 246, art.247, art.248, art. 271, art. 317, art. 357 COD PENAL, toate cu aplicarea art. 323, Legea nr. 39/2003

Asteptam cu nerabdare ca parchetul sa deschida urmarirea penala in cazul clanului basescu.Dosarul FLOTA,casa din str.Stefan Mihaileanu,afacerile lui Popoviciu,afacerile din portul Constanta ,etc..Atunci poporul va intelege ca avem justitie adevarata.Parlamentul sa anuleze imunitatea abuziva a presedintelui si justitia sa-si inceapa treaba!

vezi toate comentariile

Articole

Suferinţa l-a măcinat aproape de tot pe actorul Şerban Ionescu, care, după multe luni de suferință, a fost internat la Spitalul SRI de lângă Baloteşti, după ce a fost muşcat de o căpuşă. Guvernul analizează varianta finanţării unui eventual tratament în străinătate al actorului Şerban Ionescu,

Moneda naţională s-a depreciat marţi până la un nou minim istoric în raport cu euro. Cursul de referinta anuntat de Banca Nationala a Romaniei a atins al treilea maxim istoric consecutiv, de 4,4411 lei/euro, in urcare cu 0,38 bani fata de luni, iar dealerii spun ca deprecierea a fost temperata de interventia indirecta in piata a BNR.

Martea aceasta la Pro Tv, concurentii ramasi in competitia ‘’Master Chef’’, primesc provocarea de a gati pentru clientii unui restaurant real din Bucuresti. Sub indrumarea celor cei trei chefi jurati, pretendentii la titlul de ‘’Master Chef’’ se vor lovi de noi provocari, care la final vor face diferenta .

“Pariu cu viata”, serialul mult asteptat de toti fanii, aduce un episod incendiar la propriu si la figurat, luni, 14 mai, de la 20.30 la Pro TV. Trupa Holograf, guest star in “Pariu cu viata”, pune pariu cu dragostea si canta pentru implinirea uneia dintre cele mai frumoase povesti de iubire, aceea dintre Anca si Vlad.

Scandalul dintre Radu Groza şi Anna Lesko continuă având în vedere că impresarul doreşte să o deposedeze de numele de scenă pe artistă. Cu toate acestea Radu Groza a pierdut însă prima bătălie cu Anna. Astfel, Anna Lesko a înregistrat o primă victorie: va putea folosi în continuare numele de scenă Anna Lesko, chiar dacă Music Management ...

Va prezentam numerele iesite castigatoare la extragerile Loto 6 din 49 si Noroc, Joker si Noroc Plus si Loto 5/40 si Super Noroc de duminica, 13 mai 2012. Duminica, 13 mai, vor avea loc noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 si Noroc.

Luptatorul Bogdan Stoica s-a batut sambata, la Cluj, cu croatul Ivan Stanic, pentru centura de campion mondial K1 in versiunea SuperKombat, la categoria -91 de kilograme. Ivan Stanic este detinatorul centurii, dupa ce l-a batut pe francezul Frederique Bellonie in februarie 2010

Programul meciurilor etapei a 32-a a Ligii 1 de duminica si luni Duminica 13.05 Petrolul Ploiesti - Gaz Metan Medias, ora 17.00 GSPTV 13.05 Concordia Chiajna - FCM Tg. Mures, ora 17.00 DIGISPORT 13.05 Rapid - Pandurii, ora 19.00 DIGISPORT

Iata rezultatele inregistrate sambata in meciurile etapei a 32-a a Ligii 1: Otelul - "U" Cluj 2-0 (Antal '24, Pena '66 - penalti) Oţelul Galaţi s-a impus fără probleme în faţa Universităţii Cluj, scor 2-0, prin golurile marcate de Antal şi Pena. Dinamo - CS Mioveni 4-1 (Matei '43, Tames '45, Stanescu '58, Danciulescu '64 / Cosoreanu '61)

Duminica, 13 mai, vor avea loc noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 si Noroc. Va prezentam numerele iesite castigatoare la extragerile Loto 6 din 49 si Noroc, Joker si Noroc Plus si Loto 5/40 si Super Noroc de duminica, 13 mai 2012.

Vasile Balint, cunoscut sub numele de Sile Cămătaru, a fost prins într-o localitate din Germania, azi-noapte, în cadrul unui control de rutină în trafic, în prezent aflându-se în custodia autorităţilor. Şeful Serviciului Urmăriri din cadrul IGPR, Adrian Dumitrescu, a declarat că politiştii germani au confirmat faptul că Sile Cămătaru a fost...

Echipa feminină de gimnastică a României, antrenată de Octavian Bellu şi Mariana Bitang, a devenit campioană europeană la Bruxelles (Belgia). Podiumul a fost completat de Rusia (locul 2) şi Italia (locul 3).

Echipa de senioare a României a câştigat, sâmbătă, medalia de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Bruxelles. România a obţinut aurul continental după patru ani de la ultima performanţă similară

Ioan Rus, ministrul de Interne, este convins că fraţii Cămătaru vor fi găsiţi, chiar dacă în acest moment poliţiştii nu reuşesc să dea de urma celor doi interlopi. Ministrul a declarat că Sile şi Nuţu Cămătaru sunt daţi în urmărire generală. "Fraţii sunt daţi în urmărire generală în acest moment şi căutaţi de... "

Cristian Gog , castigatorul finalei de la “Romanii au talent” a adus magia în cea de-a doua semifinală de la "Românii au talent", lasand cei trei membri ai juriului fara cuvinte, dupa numarul de magie pe care l-a facut. Cristian Gog a obţinut cele mai multe voturi din partea publicului şi a câştigat marele premiu de 120.000 de euro.

Desi nu a fost marele castigator al finalei de la “Romanii au talent”, Mihai Petraiche a avut un succes fenomenal in finala de la “Romanii au talent”, cu dansul sau robowave.

Cristian Gog, omul care este practic revelatia finalei emisiunii ’’Romanii au Talent’’, scrie pe blogul sau ce ar face cu banii, in cazul in care ar castiga marele premiu. Ce as face cu 120000 de euro?

Marele castigator al finalei de la “Romanii au talent” a fost desemnat de telespectatori in persoana lui Cristian Gog . Cei doi prezentatori, Pavel Bratos si Smiley i-au inmanat lui Cristian Gog cecul in valoare de 120.000 de euro, reprezentand miza concursului “Romanii au talent”.

Marea Finala de la "Romanii au talent" are loc astăzi, 11 mai, de la ora 20:30, la ProTV. Dupa evolutia celor 15 finalisti ai emisiunii Romanii au Talent se va da din nou “Start Vot”, iar marele castigator il vom afla la miezul noptii.

Ioan Mang, ministrul Educaţiei, a declarat că se gândeşte la demisie. Declaraţia lui Ioan Mang vine la câteva ore după ce PDL i-a cerut public primului ministru ca până luni să decidă înlocuirea lui Ioan Mang de la Ministerul Educaţiei, deoarece acesta este acuzat de plagiat.