Emil BERDELI

Una dintre cele mai spectaculoase acţiuni ale spionajului românesc este legată de  numele agentului Alexandru Scărlătescu, racolat de către Direcţia de Informaţii Externe - DIE (spionajul) din cauza slăbiciunii pe care omul a avut-o pentru o femeie.  Nu cu multă vreme în urmă, un purtător de cuvânt al CIA vorbea despre postarea pe Internet a dosarele fierbinţi legate de tentativele de asasinare a unor lideri politici, precum şi despre alte operaţiuni, de regulă ilegale ale Agenţiei, numite ironic: „Bijuteriile de familie”. Şi Securitatea are „preţioase bijuterii de familie”.

Asemenea CIA, spionajul românesc de dinainte de 1989 a lucrat atât cu mafia italiană, cât şi cu cea americană, fără a ţine seama o clipă de etica şi echitatea comunistă predicată în permanenţă de politrucii vremii muritorilor de rând. Însă, spre deosebire de CIA, Securitatea a fost zgârcită atunci când a trebuit să-i plătească Mafiei pentru lichidarea unor defectori, chiar dacă asemenea operaţiuni aveau girul lui Ceauşescu. Ori poate a fost vorba doar despre indecizie în momentul-cheie. 

Ultimul drum la Bucureşti

În 1978, la Bucureşti a aterizat un anume Fred Kolman. În paşaportul său, prezentat vameşilor de la Otopeni, scria că este cetăţean american. În realitate, se numea Alexandru Scărlătescu, iar în dosarele secrete ale spionajului românesc avea numele de cod „Felix”.

Prima întâlnire a lui Kolman, după sosirea sa în România, a fost cu un ofiţer DIE, colonelul Corneliu Rizu, căruia i-a dat o veste proastă. CIA ştia că lucrase ani de zile pentru spionajul românesc, era, de fapt, un agent deconspirat. Rizu n-a avut replică. Iar pentru DIE, Alexandru Scărlătescu, alias Fred Kolman, nu mai făcea două parale.

Aventura lui Scărlătescu începuse cu opt ani în urmă, după ce o cunoscuse pe focoasa Vasilica Teodoru din Bucureşti.

Scărlătescu devine Kolman

Înainte ca sovieticii să controleze în totalitate România, Alexandru Scărlătescu reuşise să părăsească definitiv ţara. Decizia sa fusese luată în momentul în care şi-a dat seama că poliţia o să-i pună oarece întrebări supărătoare despre o dubioasă afacere cu piei de vită exportate în Turcia. La Viena, omul nostru a cunoscut o evreică scăpată cu viaţă dintr-un lagăr nazist. Între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, însă nu numai atât. Femeia i-a înlesnit românului obţinerea documentelor unui evreu trecut la cele veşnice. Astfel, Scărlătescu devine peste noapte Fred Kolman. Ulterior, cei doi se căsătoresc şi pleacă în SUA. Aici, ajutat şi de rudele soţiei sale, Scărlătescu începe să pună pe picioare o mică afacere. Apoi altele, din ce în ce mai profitabile, însă la limita legalităţii. După ce deschide un lanţ de restaurante şi cluburi de noapte de succes, Kolman intră şi în relaţii din ce în ce mai strânse cu mafia americană - Cosa Nostra.

Amor cu năbădăi

Afacerile cu restaurante i-au adus bani buni lui Scărlătescu, alias Kolman, care, în zece ani, ajunge posesorul unei averi considerabile. Evident că şi apropierea sa de mafia americană a avut un rol important. Numai că viaţa conjugală devine din ce în ce mai tensionată. Nervii femeii cedau foarte des şi, la un moment dat, a căzut pradă alcoolului. Principalul motiv: traumele psihice din perioada petrecută în lagărul de exterminare nazist.

Probabil că acesta a fost motivul pentru care Scărlătescu s-a hotărât să mai schimbe decorul şi să se întoarcă în România.

La Bucureşti, el o cunoaşte pe Vasilica Teodoru, alături de care începe să bată marile restaurante. Când cei doi se plictiseau,  plecau să toace banii la Sinaia ori Predeal, împreună cu o prietenă a Vasilicăi, la fel de focoasă. Nu trece mult timp şi Kolman intră în atenţia Securităţii, care-l bănuia de spionaj. Însă agenţii contraspionajului românesc s-au rezumat doar la filaj discret, mai ales că nu aveau nici o dovadă. De fapt, nici nu exista vreuna.

Cu spatele la zid

Îndrăgostit lulea, Scărlătescu vine din ce în ce mai des în România. Era decis să-şi scoată iubita din ţară, însă nu reuşea să obţină un paşaport pe numele ei. Aşa că procură unul pe care aplică fotografia Vasilicăi. La punctul de frontieră Vama Veche, cei doi sunt reţinuţi. Documentul american al femeii fusese prost măsluit. Dar nu doar acesta a fost motivul opririi din drum. La acea vreme, erau strict monitorizate intrările şi ieşirile străinilor. Cum să părăsească un om România dacă de fapt nu intrase în ţară pe la vreun punct de frontieră? 

Chiar dacă, prin absurd,  vigilenţa vameşilor putea fi înşelată, cei doi tot nu puteau părăsi ţara. Sora lui Kolman tocmai divulgase autorităţilor române atât  planul de scoatere din ţară a Vasilicăi, cât şi faptul că el era român.

Din acel moment, cuplul se afla cu spatele la zid. Faptul că bărbatul era cetăţean american nu-l ajuta cu nimic, putea fi acuzat de infracţiuni de drept comun, drastic pedepsite în acea perioadă.

Cât au durat negocierile lui Kolman cu Securitatea, care a preluat ancheta legată de trecerea frauduloasă de frontieră a Vasilicăi nu se ştie. Cert e că, la începutul anilor ’70, Scărlătescu acceptase să lucreze pentru spionajul românesc, iar modul în care s-a comportat ulterior dovedeşte că agentul „Felix” chiar şi-a luat rolul în serios.

Lichidare ori răpire

Primele misiuni ale lui „Felix” erau legate de obţinerea de informaţii ce priveau imigranţii români din SUA. Apoi a primit misiuni din ce în ce mai grele. Era vorba despre depistarea ofiţerilor de Securitate defectori, stabiliţi în America, pe care autorităţile de la Bucureşti îi condamnaseră la moarte. Unul dintre cei găsiţi de către „Felix” a fost Constantin Răuţă, fost spion DIE, condamnat la moarte în România pentru dezertare. Însă nu doar depistarea unui anumit defector era importantă pentru Securitate, ci, în primul rând, relaţiile lui Felix cu mafia americană. Cel puţin asta reiese dintr-o mărturie a colonelului Ion Tănăsescu, care spunea că  Dorel Mocanu şi Ion Vişan, ambii colonei, au avut ideea să-l folosească pe „Felix” pentru a da de urma unui alt spion român care trădase Centrala de Bucureştiul şi trecuse în tabăra adversă, Ion Iacob (Iacobescu). „A rezultat că «Felix», prin intermediul legăturilor sale în reţeaua mafiei americane, putea organiza o acţiune, fie de lichidare fizică, fie de răpire şi de transport până în România”, conchidea Tănăsescu  într-o declaraţie din 1978 dată cu prilejul anchetei pricinuite de fuga generalului Ion Mihai Pacepa.

Securitate dă înapoi

Operaţiune de pedepsire a lui Iacobescu a fost abandonată până la urmă, chiar dacă „Felix” asigura Bucureştiul că atât lichidarea ţintei, cât şi răpirea acesteia este posibilă.

Mafia americană ceruse zeci de mii de dolari pentru punerea în aplicare a planului de răzbunare împotriva lui Iacobescu, dar DIE n-a fost dispusă să plătească suma cerută. Nu se ştie cu precizie dacă a fost vorba despre bani ori despre faptul că o minte ceva mai sprintenă din cadrul conducerii DIE şi-a dat seama că toată acţiunea se putea întoarce la un moment dat împotriva României. 

Din fericire, nici lichidarea lui Răuţă, al cărui dosar de urmărire purta numele RICĂ, nu a fost dusă la îndeplinire. Chiar dacă el a fost depistat de către Felix la New York, Bucureştiul nu a vrut să plătească suma cerută pentru răpirea sau lichidarea fostului spion.

„Felix” nu doar că a descoperit  adresele celor condamnaţi atunci de Securitate sau că putea apela la „serviciile speciale” ale mafiei, dar a pus umărul şi la dotarea serviciilor secrete româneşti cu aparatură de ascultare. Şi asta gratis. Era vorba despre tehnică de interceptare în valoare de peste 50.000 de dolari, sumă deloc  neglijabilă în acea perioadă. Asta înseamă că îşi luase în serios rolul primit de la DIE. 

FBI şi CIA intră pe fir

Steaua lui „Felix” a început să apună la sfârşitul lui 1976. Întors de la Bucureşti la New York, spionul află că a fost căutat de către poliţie. De fapt, îl căutau FBI şi CIA. Cu reprezentanţii ambelor servicii,Scărlătescu, alias Kolman, a avut mai multe discuţii furtunoase. Mai bine zis, a fost vorba despre interogatorii în toată regula. Americanii erau interesaţi de relaţiile sus-puse ale  lui  Kolman din România, dar mai ales de modul în care fusese recrutat de către Securitate.

Printre ultimele informaţii preţioase pe care „Felix” le-a transmis Securităţii a fost şi aceea care se referea la avocatul Pamfil Ripoşanu, stabilit de mulţi ani în SUA. În opinia lui „Felix”,  Ripoşanu – care, peste câţiva ani, va fi angajat de către statul român pentru a-i reprezenta interesele în procesul tablourilor intentat Regelui Mihai - era agent CIA.

Cum şi-a spălat „Felix” păcatele faţă de americani, dacă le-o fi avut cu adevărat, nu se ştie cu precizie. Însă, întoarcerea lui în România, în 1978, arată  că,  agentului DIE ori nu i s-au imputat foarte multe, ori a avut de transmis şi alt mesaj Securităţii, în afara celui că a fost „întors”.

Urmele lăsate de agentul Felix prin arhive scot însă la iveală un fapt important. Pentru a pune în aplicare lichidarea fizică a celor care au trădat-o, DIE intra în orice fel de combinaţie, chiar şi cu Mafia. Şi asta chiar dacă lichidarea unui defector nu aducea nici un beneficiu, ci doar spaimă printre spionii care plănuiau să treacă în partea cealaltă. Probabil că acesta era şi planul.  

„A fost folosit în acţiunile organizate contra unor trădători”

Un document al Securităţii, întocmit după fuga lui Pacepa, din care reproducem un fragment, nu clarifică relaţia lui Scărlătescu cu CIA, dar arată foarte clar că el era o  „sursă” importantă a spionajului românesc. „A trecut prin mai multe ţări (Scărlătescu-n.n.), între care Austria şi R.F. a Germaniei,  în prezent fiind stabilit în SUA, unde este acţionar. Din relatările personale rezultă că ar fi agent CIA. Are vaste cunoştinţe şi relaţii în rândul mafioţilor şi a fost folosit în acţiunile organizate contra unor trădători, foste cadre ale Direcţiei de Informaţii Externe, între care şi în cazul Constantin Răuţă. Trădătorul Ion Mihai Pacepa îi cunoaşte bine situaţia şi acţiunile pe care le-a întreprins. După anul 1976, Felix a fost cercetat de către FBI şi CIA, cu privire la deplasările pe care le-a făcut în Europa şi scopul acestora.”

Conform aceluiaşi document, în momentul defectării lui Pacepa, Felix se afla în România. După plecarea sa în SUA, a fost lansată versiunea că ar fi suferit un grav accident de circulaţie. În încheiere, ofiţerul a întocmit nota scria: „În decursul timpului, Felix a intrat în contact cu mai multe foste sau actuale cadre ale aparatului de informaţii externe”.
Cert este un fapt: chiar dacă agentul Felix nu era descoperit de către americani că lucrează pentru românii, după fuga lui Pacepa din vara lui 1978, DIE tot nu-l mai puteau folosi pentru că existau toate şansele ca generalul să-l fi deconspirat.