Cand moare o epoca: Ultimii negustori
Dupa ce v-am prezentat in serial cartea Derusificarea si „dezghetul”, urmata de completarea intitulataApogeul „dezghetului”, continuam seria „Dan Ciachir” cu fragmente din volumul „Cand moare o epoca”. Intertitlurile apartin redactiei.
Psihanaliştii acordă o mare importanţă primei amintiri. A mea nu mi se pare semnificativă. Aveam trei sau patru ani şi stăteam aşezat la o măsuţă, în bucătărie, cu două ochiuri de ouă dinainte. Surîzîndu-mi, mama mă îndemna să înting cu pîine în ele. Ezitam, deoarece erau fermecător de simetrice şi le descoperisem o asemănare cu becul care ardea în tavan în dimineaţa aceea ceţoasă-de toamnă sau de iarnă —, galben, încercuit de o apărătoare emailată, albă…
La particular sau la stat
Concludentă mi se pare însă o întrebare pe care am pus-o la vîrsta de cinci-şase ani: „Boris e particular sau la stat?“. Boris era un cizmar bulgar care îşi avea mica şi sărăcăcioasa prăvălie la cîţiva metri de intrarea curţii noastre. Lucra aşezat pe un trepied, încins cu un şorţ lung de piele, în timp ce într-o cutie de conserve pusă pe reşou sfîrîia o soluţie de lipit greu mirositoare. Alături de acest atelier era prăvălia unui ceasornicar, Alterovici, care a lichidat-o în 1958 sau ’59 şi a plecat în „Palestina“, cum continua lumea să-i spună pe atunci Israelului. Particulari mai erau, în apropierea locuinţei noastre, un tapiţer, doi frizeri, croitorul din curte, un bodegar şi, negustor adevărat, Prisăceanu. În vremea aceea, îşi trăiau amurgul comercianţii şi meseriaşii particulari. În curînd avea să le vină şi sfîrşitul. Şi nu numai lor. La Piaţa Rahova îşi avea cabinetul particular un stomatolog de 50 de ani, stenic, radios, elegant îmbrăcat, care iubea copiii - doctorul Cogan. El mi-a îndreptat, cu o reţea de elastice foarte simplă, noii dinţi care îmi creşteau alandala şi mă dureau. Mă duceam cu bucurie la doctorul Cogan pentru că îi plăcea „să discute“ cu mine. A fost pentru prima şi ultima oară în viaţă cînd am rămas cu o amintire frumoasă de la un dentist, ba chiar am regretat sfîrşitul tratamentului.
Lîngă cabinetul său întorcea tramvaiul 7, se găsea o băcănie etatizată devenită „Alimentara“, iar din dreptul ei şi pînă sub ferestrele unor blocuri de două etaje construite în 1950 pentru angajaţii Poştei, se întindea piaţa care duminica, mai ales, semăna cu un tîrg de provincie sau cu un iarmaroc. Erau multe căruţe, scoşi din hamuri, caii mîncau fîn din desagi împletiţi. Portul ţăranilor, cu biciuşca lîngă ei, era jumătate rural, jumătate orăşenesc: purtau căciuli, erau încălţaţi cu opinci şi aveau la cingătoare, pentru banii încasaţi, chimire de lînă sau de piele. Unele femei purtau salbe la gît. Se auzeau purcei guiţînd şi păsări, aduse în cuşti, cotcodăcind. Grămezi de legume viu colorate se înălţau pe tarabe, pe pavajul incert de piatră cubică sau de-a dreptul pe pămînt. La două staţii depărtare, în capătul unei străduţe dispărute, aflate în spatele actualului liceu „Dimitrie Bolintineanu“, construit în 1959, începea cîmpul şi exista o grădină de zarzavat care păstra numele proprietarului, Munteniu. De acolo am cules frunze pentru ierbarul pe care ni-l ceruse învăţătoarea. Dincolo de straturile de varză, pătlăgele şi de aracii cu fasole, începeau rîndurile de porumb prin care am văzut trecînd miliţieni călare…
Amalgamul Rahova
La nici trei kilometri de Piaţa Unirii, care pe atunci se numea Piaţa Naţiunii, trecea trenul de Giurgiu. Pornit din dispăruta gară Dealul Spirei, trenul traversa Calea Rahovei în timp ce tramvaie, camioane, maşini mici, căruţe cu coviltir aşteptau de o parte şi de alta a barierei coborîte. Locul se numea La şină. De acolo pînă la piaţa care îi poartă numele şi dincolo de ea, Rahova era un amalgam edilitar: prăvălii cu obloane grele de metal, case coşcovite, îngălbenite de vreme, unele din paiantă, înecate în vegetaţia curţilor pline de flori, împrejmuite de uluci grele sau de garduri spoite cu var, alternau cu imobile trainice, îngrijite, cu vile-una, „veneţiană“, mai există şi azi -, cu blocuri interbelice de două etaje dotate cu înlesnirile şi confortul epocii, cu ateliere, garaje cu rampă şi pompă de benzină. În inima cartierului existau străduţe strîmte şi strîmbe, nepavate, neiluminate electric pe care găgăiau gîştele, intrări, fundături, ocoluri, felii de maidan năpădite de nalbă, troscot şi brusturi. Dincolo de tîrgul de porci şi de capătul prelungit al tramvaiului 2, începeau satele înşirate pe Şoseaua Alexandriei: Bragadiru, Cornetu, Buda, unde vara oamenii se duceau să se scalde în Argeş, aninînd în crengile sălciilor de pe mal lucrurile şi primele aparate de radio cu tranzistori „Electronica“.
Televizorul sovietic
În curtea în care locuiam, chiar sub fereastra noastră, existau un cais şi un vişin care se umpleau de flori primăvara, iar fîşia de trotuar cu piatră cubică „mozaic“ alterna cu o potecă de pămînt bătătorit, cimentul cu trandafirii de Bordeaux, oţetarii de lîngă ulucile de lemn cu zorelele căţărate pe spalierele îngrijite de un colonel pensionar care a adus, în 1957, primul televizor în ograda aceea citadină: era un Temp 1 sovietic, cîntărea 50 de kilograme şi avea un ecran cît o carte poştală. Colonelul şi proprietarii noştri-înrudiţi de aproape-stăteau în două corpuri de clădire tip Bahaus ridicate în anii ’30, dotate cu tablou electric automat, băi cu robinetele nichelate şi căzi mari aşezate pe picioare de metal. Dincolo de micul trotuar care împrejmuia aceste case, la cîţiva metri de cais şi de vişin, era un rînd de căsuţe de paiantă unde şedeau cîţiva chiriaşi vîrstnici care foloseau o privată de lemn şi o cişmea îmbrăcată iarna în paie ca să nu îngheţe. Una dintre aceste două familii, compusă dintr-un croitor, soţia şi soacra, întrebuinţa pentru iluminat lămpi cu gaz. Alături de magazia de lemne era o bucătărie din care vara se revărsa un miros de mîncare proaspătă înviorată cu leuştean, gătită pe o lampă grea cu petrol, aragazele fiind pe atunci rare. Între cele două corpuri de clădire cu pereţii de la nord acoperiţi de viţă sălbatică vineţie, mai era o căsuţă cu marchiză, adică un antreu cu geamurile brizbrizate şi colorate constituit pe un schelet de metal, care servea de anticameră sau debara. Căsuţa aceasta acoperită cu tablă avea două odăi despărţite printr-un hol. În cea din dreapta stătea mama colonelului, nonagenară născută în ultimul an al domniei lui Alexandru Ioan Cuza, o femeie blîndă care nu se mai putea ridica din pat, bucuroasă întotdeauna de cîteva înghiţituri de vin dulce. În cealaltă odaie stătea cu părinţii o fată cu trei ani mai mare ca mine, care mi-a arătat nişte monede pe care am silabisit: „Mihai, Regele Românilor“. Păreau ieşite din lumea basmelor cu regi şi împăraţi, deşi nu trecuseră decît 15 ani de la turnarea lor!
Dan Ciachir
(Va urma)
Culise
Elena Udrea a declarat, după ce Emil Boc şi-a anunţat demisia din fruntea Guvernului, că acesta "a făcut ce trebuie pentru ţară. Se retrage pentru a lăse locul unui guvern mai bun". Udrea a precizat că
Cozmin Gușe, un mai fin cunoscător al lui Traian Băsescu, de a cărui campanie electorală s-a ocupat în 2004, a declarat că președintele nu e nicidecum împotriva monarhiei, în general, ci doar ca nu-l înghite pe Mihai ca rege, dintr-o antipatie reciprocă. Faptul este confirmat și de Andrei Pleșu într-un interviu din ziarul Adevărul. Dovada ar fi și faptul că familia prezidențială a nășit copilul lui Paul de Lambrino, cel care și-a cerut în instanță mai multe drepturi de la Casa Regală, o sentință urmând a se pronunța în acest sens destul de curând.
Judecatorul Nenita Cristina de la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia Penala a fost promovata la inceputul acestei saptamani, de plenul CSM, ca judecator la ICCJ-Sectia Penala. Nenita, fost procuror, este actuala sotie a avocatului Mihai Dinu, dupa alti ani in care i-a fost concubina si ulterior
Celebrul judecator Ilie Iulian Dragomir, unul dintre cei mai prestigiosi magistrati ai ICCJ, a fost poreclit "Obama" de catre colegii sai, mai putin pe criterii rasiste, ci mai mult pe elemente de tinuta.Intre judectatorii Inaltei Curti se regasesc: "Buldogul", "Tiriac", si "Bombonica".
Vineri, mai dupa pranz, celebrul primar al sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost vazut intrand in audienta la Elena Udrea, o intalnire ce nu s-a dorit deloc de taina, ci chiar una pe fata. De cand Chiliman s-a certat la cutite cu crin Antonescu, cum firmele PDL au inceput sa lucreze ca la concurs in sectorul 1, de pilda Euroconstruct.
Se pare ca exista deja un proiect de acord la nivelul Zonei Euro. Surse din cadrul summitului au declarat pentru AFP ca se vor lua masuri pentru Portugalia, Grecia si Irlanda, la pachet.
Deși a dispărut total din prim-planul vieții de partid și, pe cale de consecință, din lumina mistică a flăcării violet, maestrul combinator Viorel Hrebenciuc trăiește, în continuare, inedite experiențe paranormale. Mai nou, aflat la o terasă de fițe de pe străduțele Bucureștiului Vechi, master-mind-ul PSD i-a permis unei țigănci care vindea comesenilor trandafiri ofiliți să-i citească viitorul, în zațul unui espresso la ibric! Deși sursele noastre nu au deslușit, din pricina distanței, verdictul pe care ghicitoarea de ocazie i l-a șoptit la ureche social-democratului, se pare că veștile primite de Hrebenciuc au fost din cele mai faste.
Ceea ce AIM anticipase folosind informatii din mai multe surse, iata ca s-a adeverit. Intre Catalin Botezatu si Valeria Marini a fost un contract de reprezentare, care sa-l aduca in planul atentiei pe asa-zisul creator roman de moda. Adica, un anume sponsor, mort-copt dupa Bote, a platit intelegerea care sa-l faca pe Catalin un soi de "macho" si sa-i mai estompeze imaginea de gay. De altfel, lucrurile au devenit clare cand cu ziua de nastere a Valeriei de la Cannes, asa cum Agentia.org a relatat la vremea aceea.
Marea lucrare care o infatiseaza pe Elena Udrea in poala primarului de Piatra Neamt Gheorghe Stefan a fost scoasa din expozitia pentru "Zilele Orasului", dupa ce a iesit scandalul monstru care a ocupat media de pana acum. Oficial, pictorul Stefan potop este cel care a tinut sa fie retrasa.
Dupa aparitia tabloului care o infatiseaza pe Elena Udrea gemand de durere sau de placere in poala lui Gheorgehe Stefan, zis si pinalty, primarul din Piatra Neamt, s-ar putea starni un mare taraboi la Cotroceni. In primul rand, Pinalty e foarte fericit de performanta sa, dupa cum i se poate citi pe fata.
In urma cu cativa ani, cand Scorpions au fost prezenti la Cerbul de Aur, Klaus Maine s-a indragostit de vocea Paulei Seling cu care a cantat in duet Winds Of Change si inca o piesa. Se mai spune ca ar fi avut si o mica idila cu cantareata noastra in acea noapte.Seling, se vedea pe scena, era topita dupa Klaus si i-ar fi cazut in brate imediat.
Se vorbeste mult despre o directiva ce s-a dat in PDL ca in partid sa nu mai fie aduse femei frumoase, ci numai urate de-a binelea. Asta dupa ce mai multi membri se inconjurasera de asa-zise stagiare sau consiliere, de care mai de care, de se impiedicau Elena Udrea si Roberta Anastase pe holuri. Pentru ca multe din fatuci ajunsesera si prin parlament, pe la o tigara, pe la o cafea, iar cand erau intrebate se arondau imediat la una din figurile PDL.
Jurnalistii italieni i-au transmis lui Berlusconi ca mai bine ar ramane in Romania si nu s-ar mai intoarce acasa. Premierul Silvio Berlusconi ar trebui sa isi ia o vacanta pe care sa o petreaca in Romania, la Mamaia, ca sa poata sa isi revina din socul ca italienii nu il mai iubesc.
Deputatul PSD Mugurel Surupaceanu a afirmat ca are indicii temeinice ca nu va fi atat de usor ca Emil Boc sa fie fortat sa demisioneze din functia de premier: "S-ar putea sa asistam la un al doilea caz Basescu-Tariceanu, dar de data asta cu Emil Boc in rolul premierului naravas"
A aparut un anunt oficial in Romania Libera cum ca se vinde Academia Catavencu. Licitația va avea loc joi, 26 mai, incepând cu ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar General Group Expert SRL. Pretul de pornire al149.322 de euro, fără TVA. Odata cu titlul saptamanalului se pun in vanzare si activele societatii. Iar daca nu se va prezenta nimeni la tratative atunci, licitatia se va mai repeta in zilele de 3, 9, 16 și 23 iunie.
Forum
...din cate vad ai aceiasi topica a frazei, folosesti aceleasi invective, trivialitati, expresii,cuvinte si mod de exprimare reactionand la aceiasi stimuli,,,,, pare-se ca te cam arde cand auzi de Crestinism sau Nationalism,,,,,,,,cred ca esti grav bolnav SPIRITUAL dar nu de o boala simpla ci de posesia stapanului tau ala intunecat,,,inca mai avem Manastiri unde te mai pot trata si ti-o spun serios ca ar fi cazul sa le vizitezi ,,,pote ca te pot ajuta..........asta daca mai renunti la a mai sta ca gaita postata-n gard pe ulita principala scanand mesajele cu o anumita tenta....inca o data iti repet, daca nu ti-ai luat tratamentul ala care il recomanzi pe la altii....NU IL NEGLIJA !!!, fiinca vezi ca faci spume la gurita....SANATATE !!!
bataie de joc astea sunt numere la jocul 5/40 18, 19, 15 ,10, 21, 9
ce te iei asa din senin de mine? crezi ca numai eu sunt de parere ca esti nebun de legat? asta daca ar mai fi avut cineva vreun dubiu. chiar esti bolnav, frate.
...ne-au umilit calcandu-ne si ultimul strop de demnitate in picioare, sa intelegem ca aici au vrut sa ajunga, la instaurarea guvernului ocultei (fiarei)violet SS sau SSS.........ATENTIE !!!, sa nu incerce acum sa dizolve Piata Universitatii,,,atentie la provocari !!!,,,,,,,, calm, rabdare, cumpatare si discernamant !!! ........ATENTIE MARE !!!, caci sant diabolici !!!
Loto 6/49 38 41 45 44 8 34 Joker 23 39 11 1 22 + 19 Loto 5/40 18 19 15 10 21 9 Noroc 7313204 Noroc Plus 074063 Super Noroc 401994
Fratilor, daca nici acum nu va treziti, MAINE sigur veti fi slugi in oastea diavolului !!!...."uraciunea pustiirii este acum in lume", iar pustiitorul rage ca un leu cautand sa piarda orice suflet !!!....Fratilor treziti-va !!!
....nu pot exista doi poli ai aceleiasi polaritati, ci doar doua sau chiar mai multe pozitii sau pozitionari .......cam asa cu violetii astia, chiar daca sant 1,2,3,4,5,sau 6,,,sau 666 de nuante, tot violeti sant si tot marea oculta scrie pe ei........
....nu pot exista doi poli ai aceleiasi polaritati, ci doar doua sau chiar mai multe pozitii sau pozitionari .......cam asa cu violetii astia, chiar daca sant 1,2,3,4,5,sau 6,,,sau 666 de nuante, tot violeti sant si tot marea oculta scrie pe ei........
DL BASESCU NU CEDATI SUB PRESIUNEA LUI ANTONESCU//PONTA SI RAMINETI PE FUNCTIE PINA LA ALEGERI VA MULTUMESC RAMIN ANONIM DIN ESPECT
...poate ne spun si ideologia lor,,,,sau e HERMETICA (din cate vedem din cv-ul lor si boc, dar si mru sant absolventi de filozofie).........interesant ar fi daca ne-ar spune mai multe despre ideologia si cultul lor, asa ca sa stim si noi cui se-nchina si care e domnul lor..................
Articole
Joi, 9 februarie, vor avea loc, incepand cu ora 17:30, noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 si Noroc. Va prezentam numerele iesite castigatoare la extragerile Loto 6 din 49 si Noroc, Joker si Noroc Plus si Loto 5/40 si Super Noroc de joi, 9 februarie 2012.
Premierul desemnat Mihai Razvan Ungureanu se afla in fata Parlamentului pentru a propune un Cabinet cu 3 independenti, 3 reprezentanti ai UDMR, 2 ai UNPR si 9 democrat-liberali. Pentru a fi investit, Guvernul propus de Ungureanu trebuie sa primeasca votul majoritatii de 233 de
Dimineaţă, Mihai Răzvan Ungureanu susţinea că, deocamdată, rămâne şef al SIE, chiar dacă are şi calitatea de prim-ministru desemnat. Spre seară însă şi-a schimbat brusc părerea şi a demisioant din funcţia de director al serviciului extern de informaţi.Premierul desemnat
La un an de la accidentul pe care Şerban Huidu l-a avut la schi în Austria şi la patru luni de la tragedia pe care a provocat-o pe drumul spre Braşov, fostul carcotas s-a întors într-o staţiune de munte, de această dată în Italia, undeva în apropiere de Milano.
Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat lista miniştrilor cu care se va prezenta la vot în Parlament. Implicat de câteva zile politic, Ungureanu spune că nu este incompatabil şi că va demisiona doar dacă va primi votul pozitiv al Parlamentului. Legea prevede că
Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, miercuri, propunerile Partidului Democrat Liberal pentru noul Cabinet. ministrul Administraţiei şi Internelor - GABRIEL BERCA (PDL). ministrul Finanţelor Publice - BOGDAN DRĂGOI (PDL)
Alexandru Gheorghe, militarul care a protestat în Piaţa Universităţii în urmă cu câteva săptămâni, spune că nu regretă nimic, din punct de vedere moral, deşi a fost exclus din Armată."Vă spun cu mâna pe inimă că nu regret, din punct de vedere moral, absolut nimic. Nu are cum să îmi pară rău având în vedere oamenii..."
Propusă de PDL pentru portofoliul Economiei, Andreea Paul Vass, fost consilier al lui Emil Boc, a declarat că refuză să facă parte din Cabinetul Ungureanu. Vass a făcut anunţul după ce a fost criticată dur în interiorul PDL din cauza nominalizării, ea primind de altfel şi cele mai puţine voturi...
Senatorul Miron Mitrea a fost implicat, marți, într-un accident rutier în București, în urma căruia o femeie a fost rănită, informează Mediafax. Politicianul a fost testat, conform procedurilor în vigoare, pentru a se stabili dacă a consumat băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.
Oana Zăvoranu nu a vrut să dea foarte multe detalii despre motivul suferinţei sale, dar a explicat că trece printr-o perioadă foarte dificilă, în care nimic nu e la locul său în viaţa sa. La ieșirea din spital, prietena ei cea mai bună, spunea speriată presei: "Mai trebuie să facă un set de analize complete! E grav!"
"Prin ordin al doamnei Laura Codruţa Kövesi, Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus delegarea domnului procuror Daniel Marius Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Delegarea a fost dispusă începând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioadă de 6 luni"
In aceasta dimineata, coalitia s-a reunit pentru a stabili lista noului Guvern care va fi condus de Mihai Razvan Ungureanu. Luni seara, dupa anuntul presedintelui Traian Basescu, au aparut si primele zvonuri legate de posibilele plecari de la Palatul Victoria. PDL a facut o miscare tactica si a scos din discutiile legate de Guvern persoane precum Elena Udrea sau Anca Boagiu
Cu toate ca episodul de aseară a început cu o oră mai târziu, modificare cauzată de prelungirea ediţiei "Ştirilor PRO TV" in care se dezbatea desemnarea lui Mihai Razvan Ungureanu de catre Traian Basescu in functia de prim ministru al Romaniei, telespectatorii
Monetaria Regală a Marii Britanii plănuia în luna octombrie a anului 2011 să scoată o serie de monede cu chipul acestuia. Charles Dickens urma să fie imortalizat pe moneda de 2 lire, călcând pe urmele lui Charles Darwin, Florence Nightingale si ale… acidului dezoxiribonucleic (ADN).
Răzvan Ungureanu vrea să aibă în această seară gata lista cu miniştrii noului Guvern. Partidele din coaliţie şi-au stabilit deja propunerile. Dacă UNPR şi UDMR vor să-şi păstreze oamenii, PDL vine cu nume noi pe toată linia. Democrat-liberalii au aprobat lista cu propunerile de miniştri în şedinţa Colegiului Director al partidului.
Propunerea lui Emil Boc ca miniştrii PDL actuali să nu se regăsească în componenţa cabinetului Ungureanu, iar partidul să susţină oameni noi, se discută la această oră în Colegiul Director al PDL. Boc a făcut propunerea dând peste cap calculele făcute aseară de democrat-liberali, în urma cărora Elena Udrea..,
Democrat-liberalii şi-au stabilit propunerile de miniştri pentru cabinetul Ungureanu. Lista va trece prin Colegiul Director al partidului, care se întruneşte de la ora 10.00. Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu începe marţi discuţiile cu partidele din coaliţie pentru stabilirea echipei guvernamentale şi a programului de guvernare.
După cum am estimat, numele noului premier anunţat de preşedinte Băsescu a fost Mihai-Răzvan Ungureanu. Şeful SIE avea cele cele mai mari şanse să fie premierul-desemnat de preşedintele Traian Băsescu în această seară. Istoric de profesie, Ungureanu a fost ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu, de unde a fost dat afară. Surse demne de încredere din PDL au declarat şi pentru televiziunile de ştiri, acum câteva minute, că propunerea PDL este Răzvan Mihai Ungureanu.
Pariu cu viata revine cu mai multa muzica, umor si personaje noi luni, 6 februarie la PRO TV de la 20.30 si in avans pe Voyo.ro de la 10:00. LaLa Band, trupa preferata a momentului, Gica si Tantica cu umorul lor inconfundabil si intrigile din familiile Anghel si Popa vor tine tine telespectatorii in suspans.
Sorin Frunzăverde susţine că schimbările din Executiv nu trebuie să treacă peste meritele fiecărui ministru în parte. "PDL trebuie să-şi conserve în Executiv valorile. Sunt miniştri care au avut performanţe", a declarat prim-vicepreşedintele PDL.

