Povestea actorului care i-a pacalit pe nazisti de Ziua Z
Un spion nazist a fost păcălit de un actor australian ratat, angajat de britanici să fie dublura generalului Bernard Montgomery şi să se arate în zona Mediteranei înaintea debarcării din Normandia, pentru a le lăsa naziştilor impresia că mai au timp înainte de atac, potrivit cotidianului The Times, citat de Mediafax.
Povestea actorului australian Meyrick Clifton James (foto stanga), care l-a păcălit pe spionul nazist Ignacio Molina Pérez, pozând drept generalul britanic Montgomery, (foto dreapta) a stat la baza filmului "I Was Monty's Double" (1958), în care artistul şi-a jucat propriul rol. Însă identitatea spionului nazist, de naţionalitate spaniolă, dar aflat în serviciul Germaniei, şi detaliile privind modul în care s-a petrecut celebra farsă, rămasă în istorie cu numele "Monty's Double' hoax", au fost dezvăluite abia recent. Meyrick Clifton James era, în 1944, un actor ratat, care nu ştia nici să cânte, nici să danseze şi care îşi pierduse un deget în tranşee. Cu toate acestea, cu faţa lui subţire şi mustaţa sa căruntă, semăna mult cu generalul Montgomery. Înaintea debarcării din Normandia, în Franţa ocupată de nazişti, britanicii au avut ideea să folosească un actor care să pozeze drept Monty pentru a lăsa o impresia falsă privind poziţionarea acestuia, în operaţiunea cu numele de cod "Copperhead".
Nemtii trebuiau convinsi ca mai au o saptamana
După ce a învins forţele Axei la El Alamein (Egipt), în toamna anului 1942, Montgomery a revenit în Marea Britanie pentru a comanda trupele de uscat pentru viitoarea invadare a Europei, lucru anunţat în februarie 1944. Britanicii ştiau că, din acel moment, agenţii germani vor face tot posibilul să urmărească fiecare mişcare a lui Monty. Dacă acesta ar fi fost văzut undeva în zona Mediteranei cu o zi sau două înaintea invaziei din Normandia, nemţii ar fi fost convinşi că mai au cel puţin o săptămână până vor fi atacaţi şi ar fi fost mai puţin atenţi la coasta de vest a Franţei.
Maiorul Ignacio Molina Pérez, victima ideala
Gibraltar era locul ideal pentru plasarea dublurii lui Monty, pentru că acolo activa, sub numele de cod "Cosmos", un spion spaniol lipsit de scrupule, aflat în serviciul Germaniei, maiorul Ignacio Molina Pérez. Acesta era un om de legătură între guvernul spaniol şi autorităţile britanice din Gibraltar, ce pretindea că este de partea Aliaţilor. Într-un raport al serviciului de securitate britanic MI5, se arată însă că Molina fusese decorat de guvernul german în mai multe ocazii şi că fusese desemnat la începutul anului 1944 şef al Gestapo-ului pentru regiunea Algeciras, Spania. Astfel, Molina era victima ideală pentru farsa cu dublura lui Monty, pentru că ar fi transmis imediat în Germania faptul că l-a văzut pe general în Gibraltar. În plus, britanicii au răspândit informaţii false conform cărora Montgomery urma să ajungă în Africa de Nord, prin Gibraltar, pentru a pune la cale invadarea Franţei dinspre sud înaintea principalului atac ce urma să vină din nord.
"Chiar eşti Monty. Îl ştiu de ani de zile"
Pe 26 mai 1944, falsul Monty a ajuns în Gibraltar, unde a fost aşteptat cu un comitet de recepţie de guvernatorul regiunii, locotenentul general Ralph "Rusty" Eastwood, care şi-a jucat şi el rolul cu convingere. "Bună, Monty, mă bucur să te văd", "Bună, Rusty, ce mai faci?", au fost replicile schimbate de cei doi când s-au văzut. Molina fusese invitat la reşedinţa guvernatorului pentru o întâlnire cu secretarul colonial şi lăsat într-o cameră din care putea vedea figura celui primit de o gardă de onoare. La micul dejun, guvernatorul l-a felicitat pe James pentru performanţa sa, zicându-i "Chiar eşti Monty. Îl ştiu de ani de zile". Punctul culminant al operaţiunii a fost momentul în care Molina şi secretarul colonial traversau curtea, chiar atunci când Eastwood îl conducea pe "generalul Montgomery" la maşină.
Pare "muy simpatico"
Molina, care era un mai bun spion decât actor, s-a arătat vădit interesat de această întâmplare în faţa secretarului colonial britanic şi i-a pus întrebări până când acesta, părând a fi pus în încurcătură, "a fost obligat" să admită că Montgomery, comandantul suprem, se îndrepta spre Alger. Spaniolul a plecat cu maşina în grabă şi a fost văzut apoi dând un telefon în oraşul La Linea, Spania. Într-un raport britanic, s-a estimat că informaţia a ajuns la Berlin în 20 de minute şi a fost confirmată şi de alţi spioni ai Germaniei. Molina şi-a exagerat rolul, povestind unuia dintre confidenţii săi, care era de fapt un spion al britanicilor, că dăduse mâna cu generalul Montgomery. "Guvernatorul mi-a făcut cunoştinţă cu el. Pare muy simpatico (foarte drăguţ)", i-a spus Molina agentului dublu, care a raportat la rândul său că spaniolul părea "foarte mulţumit de el însuşi". Acesta a fost numai un element în dezinformarile care au înconjurat Ziua-Z (D-Day - ziua începerii debarcării din Normandia, pe 6 iunie 1944 - foto), iar englezii nu au ştiut niciodată ce impact a avut. Dar cu siguranţă a avut un efect puternic asupra celor implicaţi.
Salariu de general si whisky la discretie
Actorul Meyrick Clifton James, căruia i s-a părut stresantă întreaga acţiune, a fost dus la Cairo unde a rămas, cu o rezervă consistentă de whisky la dispoziţie, până la desfăşurarea debarcărilor din Normandia. A avut salariul unui general, timp de cinci săptămâni, cât l-a interpretat pe Monty, dar nu i s-a adus vreo recunoaştere oficială. În 1945, el a scris o carte, "I Was Monty's Double", care a stat la baza filmului omonim din 1958, în care James şi-a interpretat propriul rol, dar şi pe cel al generalului Montgomery. La moartea actorului, în 1963, Montgomery a spus despre sosia sa că "i-a păcălit pe germani într-un moment critic al războiului".
Cariera lui Molina în spionaj s-a încheiat brusc, pentru că, odată ce britanicii au avut dovezi solide că lucra pentru nazişti, l-au declarat "persona non grata" şi l-au expulzat din Gibraltar. (L.N.)
Culise
Politistii au iesit in haita la vanatoare depermise de conducere dar si de amenzi. Asta pentru ca vasile Blaga s-a trezit cu bugetul golas pentru Politia Rutiera si a dat ordine sa fie radare pe toate drumurile, iar soferii sa fie sanctionati la cea mai mica abatere.
Ca tot vorbim despre un veritabil Razboi al eolienelor, care a iesit cu impuscaturi la acest sfarsit de saptamana, un razboi intre localnici si primarul lor, pe de-o parte, si agentii de paza ai firmelor care instaleaza eoliene, pe de alta parte. Firma care a fost implicata in marile afaceri cu statul cu bunavointa ministrului Videanu, din acest an si 'al Energiei".
Sefia PDL Bucuresti este considerata o rampa de lansare a Elenei Udrea pentru candidatura la Primaria Capitalei, din 2012. Asta si-ar dori, de fapt, dusmanii Elenei din partid, celebra tripleta BVB. Daca ar fi s-o intrebam pe Udrea aceasta ar vrea sa devina premier mai degraba.
Toate posturile de televiziune din Romania difuzeaza, de cateva saptamani, spotul Romtelecom care ii anunta pe clientii acestui operator de telefonie ca isi pot ridica, gratuit, de la oficiile companiei, "telefoane fara fir", in limita a 100.000 de bucati. Nicaieri pe parcursul spotului nu este amintit insa "amanuntul" ca orice beneficiar
Cel mai cunoscut specialist în comunicare politică, Bogdan Teodorescu, joacă la două capete, când pe flacul stâng, când pe cel drept, când printre ele, ne anunta cei de la InfoInsider.ro.
Celor din PSD pare sa le mai fi venit mintea cea de pe urma. Acestia, in cercuri de discutii acuza ca scandalul din Opozitie este determinat de Cotroceni, motivul fiind un guvern PDL-PNL, care sa imparta raspunderea unei guvernari considerata si de Occident ca fiind dezastruasa.
Viorel Hrebenciuc a anuntat ca nu va mai candida pentru un nou mandat in fruntea grupului deputatilor PSD. El a precizat că va rămâne vicelider al grupului şi că va participa la şedinţele BPN al PSD doar daca va fi invitat. Anuntul lui Hrebenciuc vine, potrivit unor surse din partid, in urma presiunilor exercitate de presedintele
Jurnalista Corina Dragotescu, demisionara de la trustul Realitatea, va deveni in scurt timp adjuncta demisului de la TVR Alexandru Sassu, directorul diviziei radio-TV a trustului Adevarul. "Lansarea diviziei TV face parte din strategia şi din planul de afaceri al Adevărul Holding de a deveni o companie media integrată...
Razboiul cu mogulii se contureaza din ce in ce mai clar. Asa cum a anuntat, in urma cu doua zile, Agentia de Investigatii Media , episoadele cu defilarea in catuse a lui Dan Diaconescu si publicarea dosarului de Securitate al lui Sorin Ovidiu Vantu nu sunt intamplatoare.
In urma cu o luna, seful ANAF, Sorin Blejnar (foto), declara: "Până la 1 ianuarie 2011, vrem să detectăm cu exactitate toţi contribuabilii cu averi mari şi dacă aceste averi au fost impozitate. Discutăm despre marile averi provenite din economia subterană".
Aflat intr-o vizibila si continua scadere de popularitate, marcata in ultima vreme de certuri absurde cu sinistratii si contre mai mult sau mai putin mimate cu Guvernul Boc, presedintele Traian Basescu si-a permis un mic moment de respiro.
Monica Macovei, fostul ministru al Justitiei si initiatoarea legii ANI ameninta cu retragerea din PDL daca noua varianta a acestei legi nu va fi promulgata. Deja exista disensiuni in PDL pe seama acestei legi,iar partidul, ca sa-i detemine pe demnitarii proprii sa ia o decizie favorabila
Fiica cea mica ca Presedintelui s-a despartit de iubitul sau, Bogdan Ionescu zis si SYDA, desi ar fi trebuit sa se casatoreasca luna trecuta, ne anunta colegii nostri de la secretlife.ro
Va intrebati probabil de ce a cam disparut Videanu de pe scena politica. De ce se fac emisiuni la TVR, de pilda, cu Rosia Montana, unde atacul este persistent la adresa ministrului in cauza. Cel care dorea sa introduca Rosia Montana in programul de guvernare.
Premierul Emil Boc a ajuns sa fie exasperat de persoana ministrului Mihai Seitan. Pe langa faptul ca are impresia ca ouale si rosiile care i s-au aruncat in cap le-ar fi meritat de fapt ministrul de la Munca, Boc asteapta o remaniere de tomana, cea mult promisa de presedinte, ca sa scape de Seitan, ca de dracu.
Forum
vreau si eu id-ul lui j.b. va implor eu nus fana dar imi place sa-mi fac noi prieteni va rog de un infinit +unu de ori
Domnule Pavel Coruţ, vă apreciez curajul de a demonstra ştiinţific şi documentat în emisiunile pe care le-ţi avut la TV, în legătură cu istoria poporului evreu prezentată în biblie sub formă de verseturi, denaturate cu scop de a îndobitoci unii oameni mai slabi la minte (nedocumentaţi) şi creduli. Religia ca şi politica a avut şi are influenţă asupra oamenilor în funcţie de starea socială a fiecăruia ca drept exemplu situaţia socială în care suntem azi. Dar or ce început are şi un sfârşit ! Doamne ajută.
Aici a insirat pe toti cei care au scris despre el. http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Pagini_de_recuperat/Ionu%C8%9B_Caragea Pe vremea aceea nu statea in patru labe in fata wikipedistilor, facand spagatul ca si acum.
Ma mir ca nu-ti este rusine Caragea, sa vorbesti tocmai tu care ai insirat un adevarat pomelnic in wikipedia cu tot felul de mediocritati care te-au laudat. Aha, daca mediocritatile ar fi fost personalitati nu le-ai fi trecut la catastif? Te macina faptul ca Cerin apare in reviste de mare prestigiu pe cand tu doar in foi de pripas, sa nu folosesc termenul de mediocre fiind prea mult.
So this is the fuckbook everybody's been talking about?
PAREREA CELOR DIN TELEVIZIUNI AR FI CA PUBIT DIN BETIVI,CASNICE CREDULE,ADOLESCENTE NAIVE. ESTE SUFICIENT SA TE UITI PUTIN LA TOATE SHOWURILE SI SA CONSTATI CA CEI CARE PARTICIPA SUNT ACELEASI PELICUL ESTE ALCATURSOANE.AR TREBUI MACAR SA SCHIMBE ACTORII CA NE-AM SATURAT DE ACELEASI FIGURI.
PAREREA CELOR DIN TELEVIZIUNI AR FI CA PUBLICUL ESTE ALCATUIT DIN BETIVI,CASNICE CREDULE,ADOLESCENTE NAIVE. ESTE SUFICIENT SA TE UITI PUTIN LA TOATE SHOWURILE SI SA CONSTATI CA CEI CARE PARTICIPA SUNT ACELEASI PERSOANE.AR TREBUI MACAR SA SCHIMBE ACTORII CA NE-AM SATURAT DE ACELEASI FIGURI.
numai bunul d-zeu poate hotara ce si cum nimeni altcineva cine se joaca de-a Doamne-Doamne e vai de capul lui si nu numai ptr ca D-zeu nu da cu parul...
daca se confirma supozitiile poate fi periculos daca nu se confirma,intoxicare si diversiune in vederea distragerii atentiei opiniei publice de la adevaratele probleme nationale...
Odata ce Uniunea Scriitorilor are 1500 de membri numai in Bucuresti, crezi stimabile Caragea ca esti un geniu doar fiindca faci parte din USR? Chia nu-ti este rusine? Asta inseamna ca numai in Bucuresti traiesc 1500 de genii literare, daramite in toata tara cate genii or fi? Ce personalitati "DECORATE"
nu le e rusine sa spuna ca romani nu muncesc? nu le e rusine sa spuna ca nu se fac bani la buger?
sunt germanca .... am castigat ! :P
e un fraier....I HATE U SUCKER!!! un fatalau mai mare decat salam,guta ,babi minine!!u are the stupid man!!!
din ce motiv Michael jackson a murit.
care e id-ul
Pot sa le iau acasa ?:)))
Citeste si http://simonafica.wordpress.com sa vezi acolo dezvaluiri senzationale inclusiv numele urmatorului premier! Nu e gluma!
e buna myley de pula chiar daca e mica si as vrea sa imi bag pula in myley da, pula mea in pizda lui myley si vreau o poza xxx cu ea
bai frate.... iti dai seama ce bine se ascunde bietashu.... :)))) domle', sa intrebe CIA ul pe reporterii aia de la CNN care i-au luat interviu lui Osama in ascunzatoarea lui secreta secreta! sau poate cine stie.... vor pleca trupele de jefuitori sa-l caute unde vor ei, doar nu trebuie neaparat sa-l si gaseasca! ;) ce sa mai zicem bre.... e bun ca le merge cacareala asta, sa mai traiasca omu, saracu, cu impresia ca este cineva preocupat sa-i salveze viata, noapte si zi. mai nasol e ca nu e gratis, costa si va costa mult tare, si nu de bani e problema, ci de vietile prostilor nevinovati! mdah..... cam nasol! DUMNEZEU sa ne ierte!
stimate domn lucescu cu ocazia zilei dumneavoastre de nastere fam bardas va doreste din toata inima si tot sufletul multa sanatate,bucurie si tot ce va doriti sa se implineasca intocmai. sunt un mare fan al dumneavostra dar si a rapidului pina cind voi muri cu stima si mult respect doru. "LA MULTI ANI."!
In Romania se poate construi o Opozitie puternica?
Articole
Andreea Mantea a anuntat ca intentioneaza sa se retraga din luminile reflectoarelor pentru a reveni la viaţa liniştită pe care o avea înainte să devină cunoscută. Showbizul românesc a constituit o dezamăgire cruntă pentru focoasa brunetă, de aceea aceasta a decis să se rupă uşor-uşor de această lume şi să urmeze o altă carieră.
Andreea Ograzeanu a ratat calificarea in semifinalele probei de 200 de metri. Atleta a terminat pe locul cinci, dupa ce a parcurs distanta de 200 de metri in 23 de secunde si 89 de sutimi. Delegatia Romaniei la Campionatelor Europene de la Barcelona a castigat deja doua medalii de argint prin Nicoleta Grasu la aruncare discului şi Marian Oprea, la triplusalt.
Desi Poli Timisoara a castigat cu 2-1 partida impotriva celor de la Mypa, Gheorghe Chivorchian s-a declarat nemultumit de jocul echipei, in special de Pantilimon. Oficialul lui Poli a declarat ca portarul echipei are prestatii din ce in ce mai slabe din cauza ca l-a luat valul celebritatii. "Dacă e să vorbim de rezultat, suntem bucuroşi pentru că e o victorie.
Gabriel Torje a facut un meci de senzatie contra croatilor de la Hajduk Split, putand fi numit cu usurinta omul meciului. Acesta a parasit, insa, terenul accidentat, nu inainte de a fi aplaudat in picioare de intreg stadionul. De la statutul de “Piticul porno” a ajuns sa fie unul dintre cei mai iubiti jucatori dinamovisti. Torje spera ca accidentarea sa sa nu fie
Ioan Andone a recunoscut ca i-a fost dor de atmosfera realizata de suporteri pe stadion. Acesta a mai declarat ca in retur va fi cu totul alt meci, iar fotbalistii au nevoie de concentrare maxima pentru a reusi calificarea. "Mi-a fost dor de atmosfera asta. De alb-roşu, de lumea care să ne aplaude, care să ne încurajeze până la sfârşit. După golul
Dinamo a castigat cu 3-1 partida impotriva celor de la Hajduk Split si porneste ca favorita in mansa secunda. Cristi Borcea a declarat ca scorul trebuia sa fie mult mai mare pentru “cainii” dupa imensele ocazii ratate. Acesta nu a fost prezent la stadion pentru a-si sustine echipa. "Nu am fost la meci, am avut unele probleme de rezolvat, când stadionul a fost plin
Rezultatele din prima mansa a turului trei preliminar al Europa League: MYPA - FC Timişoara 1-2 Dinamo - Hajduk Split 3-1 Spartak Zlatibor - Dnipro Dnepropetrovsk 2-1 Sibir - Apollon 1-0 FC Dnepr Mogilev - Banik Ostrava 1-0 Inter Turku - Genk 1-5 Ruch Chorzow - Austria Viena 1-3 PFC Beroe Stara Zagora - Rapid Viena 1-1
FC Timisoara a castigat partida impotriva echipei MyPa-47, cu scorul de 2-1. Meciul a contat pentru prima mansa a turului trei preliminar al Europa League. Partida nu a fost televizata in Romania. Timisoara a deschis scorul in minutul 34 prin sutul de la 11 metri a lui Iulian Tames. Desi au mai existat ocazii, prima repriza s-a terminat cu scorul de 1-0
Se stie despre reputatia de huligani a fanilor croati, iar astazi au demonstrat ca isi merita renumele. In zona Unirii din Bucuresti a avut loc o bataie de strada intre suporterii lui Hajduk Split si Dinamo. Intr-un final, cele doua grupuri au fost despartite de politisti. "A avut loc o altercatie intre aproximativ 50 de persoane. 25 de suporteri ai lui Hajduk si 25 ai
Vesti bune pentru suporterii romani. Partida retur dintre Zenit St. Petersburg si Unirea Urziceni va fi transmisa in direct de Digi Sport. Nu se va mai intampla situatia neplacuta din tur, cand partida a fost transmisa doar din repriza secunda. Problema a fost ca drepturile de difuzare au fost achizitionate doar cu 10 minute inainte de startul partidei, mult prea
Suporterii sunt vitali pentru o echipa. Cu ajutorul sustinerii lor, formatia poate realiza minuni pe teren. De aceea, Andone a cerut fanilor dinamovisti sa fie prezenti la stadion la meciul contra celor de la Hajduk Split. Adrian Cristea, Catalin Munteanu si copiii din “Stefan cel Mare” l-au sustinut pe “Falcos” in demersul sau. "Avem nevoie de aportul suporterilor.
Benone Lazar, fostul finantator al lui International Curtea de Arges, a confirmat transferul lui Claudiu Voiculet la Steaua. Acesta a declarat ca a preferat sa il cedeze pe jucator la echipa din Ghencea deoarece Steaua este echipa lui de suflet. "Primăria din Piteşti ne-a spus că ne va ajuta şi vor prelua 49% din acţiuni, dar cei de la finanţe au încercat să obţină mai mulţi
Mircea Lucescu sarbatoreste astazi 65 de ani de viata. Desi este o varsta la care altii isi cresc nepotii, antrenorul lui Sahtior nu are de gand sa renunte la fotbal prea curand. In viitor tot pe banca vrea sa ramana…banca tehnica a unei echipe. "Nu m-am gândit încă la retragere, deşi am trecut prin câteva locuri extraordinare. Am rămas impresionat de Brazilia,
Fostul selectioner al Argentinei, Diego Maradona, ii acuza pe Julio Grondona si Carlos Bilardo ca l-ar fi lucrat pentru a-l da afara. Aceste acuzatii vin in urma deciziei federatiei argentiniene de a nu ii mai prelungi contractul de antrenor al nationalei. "Grondona m-a minţit, Bilardo m-a trădat. Grondona şi-a spus, după eliminarea de la Cupa Mondială (n.r. - în
Silviu Lung Jr. este aproape de transferul vietii lui. Everton insista de o luna pentru a-l achizitiona iar actuala oferta este de trei milioane de euro. In urma cu o luna, englezii au oferit 1,5 milioane de euro pentru portarul Craiovei, dar Mititelu a refuzat oferta, spunand ca nu va vinde jucatorul pe mai putin de trei milioane de euro. "Există posibilitatea ca un
Olympique Marseille a castigat Supercupa Frantei intr-un meci impotriva echipei Paris Saint Germain. Scorul a fost de 5-4 (0-0), dupa loviturile de la 11 metri. Olimpique Marseille este castigatoarea campionatului Frantei, sezonul 2009-2010, in timp ce Paris Saint Germain si-a adjudecat Cupa Frantei. Marcatorii au fost Taiwo, Ben Arfa, Kaboré, Gnabouyou şi Cissé
Partidele programate joi, in cadrul primei manse a turului trei preliminat al Europa League sunt urmatoarele: ora 15.00 FC Sibir Novosibirsk - Apollon Limassol FC Arbitru: Libor Kovarik (CZE) Stadion: Spartak, Novosibirsk (RUS) ora 18.30 FK Spartak Zlatibor Voda - FC Dnipro Dnipropetrovsk Arbitru: Andre Marriner (ENG) Stadion: Vojvodina, Novi Sad (SRB)
Miercuri s-au disputat ultimele partide contand pentru prima mansa a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Rezultatele primei manse a turului 3 preliminar al UEFA Champions League 2010/2011:
O olandeza sustine ca este fiica lui Michael Jackson, nascuta in urma unei relatii a starului cu mama sa, sora Dianei Ross. Mocienne Petit Jackson a depus o actiune in instanta, in Los Angeles, cerand un test ADN si sustinand ca are dreptul la o parte din uriasa avere a legendei pop, informeaza MonstersAndCritics.
Modelul Dacia Logan ar putea avea o nouă înfăţişare peste doi ani. Specialiştii lucrează încă la proiect dar cea mai mare parte a furnizorilor locali şi externi negociază deja cu Renault contractele privind furnizarea de componente pentru viitorul model, potrivit Antena 3.


