Istoria necunoscuta a omenirii

Comentariu Facebook Ym Print email

Analiza textelor sumeriene, asiriene, babiloniene şi hitite a angajat, după cum spunea Z. Sitchin în A Douăsprezecea Planetă, “o armată de savanţi timp de mai bine de un secol”. Studierea separată a textelor menţionate, a Manuscriselor de la Marea Moartă (Cartea lui Enoh este contemporană cu scrierile sumeriene), a Bibliei, Coranului etc. nu va conduce la nicio explicaţie coerentă referitoare la aflarea modului de formare a Pământului, la aflarea felului în care au apărut oamenii pe Terra, a rolului lor în Univers etc., deoarece textele amintite se completează între ele.

În cele ce urmează voi puncta principalele etape din istoria omenirii, aşa cum reies dintr-o abordare sintetică a lucrărilor menţionate:

- În urmă cu 445.000 de ani, anunnakii / elohimii / dumnezeii conduşi de Enki (Ea sau Azazel) au venit pe Pământ de pe planeta Nibiru (în prezent denumită Planeta X, Hercolubus, Eris) şi au întemeiat Staţia – Pământ 1 – Eridu, în sudul Mesopotamiei. Anunnakii căutau aur pentru protejarea atmosferei planetei lor şi au construit spaţioporturi în diferite zone ale Pământului.

- În urmă cu 400.000 de ani, pe Pământ soseşte şi Enlil / Isus, fratele lui Enki, amândoi fiind fiii lui Anu / Yahweh, Conducătorul planetei Nibiru / Eris, care înfiinţează oraşul Nippur. Când am înţeles adevărata relaţie dintre cei trei, am fost extrem de surprins. Nu mai citisem nicăieri aşa ceva. Din fericire, după câteva luni în cartea lui C. G. Jung, Psihanaliza fenomenelor religioase, am găsit confirmarea: ”Aceasta opoziţie inevitabilă este cea care a condus deja de timpuriu la doctrina celor doi fii ai lui Dumnezeu, dintre care cel mai vârstnic se numea Satanael… Auzim vorbindu-se despre o împărăţie de “o mie de ani” şi de venirea Anticristului, ca şi cum cei doi fraţi împărăteşti ar fi stabilit o împărtire a lumilor şi a timpurilor… la evreii palestinieni a luat naştere (era o continuare a adevărurilor din scrierile sumeriene pe care patriarhul Avraam le cunoştea foarte bine – n.a.) doctrina celor doi fii opuşi ai lui Dumnezeu (corect este Yahweh / Anu, deoarece în originalul ebraic “Dumnezeu” este un plural care se traduce prin “elohim”. Biblia, referindu-se astfel la primul verset din Geneza, are menţionat acest aspect în nota de subsol, unde scrie: “Elohim”: Dumnezeirea (plural); pe aceşti locuitori ai planetei Nibiru / Eris, sumerienii îi ştiau cu numele de anunnaki – n. a.).

- În urmă cu 300.000 de ani, locuitorii (se pare că erau deţinuţi) de pe Nibiru, care lucrau în minele de pe Pământ s-au revoltat. Enki şi Ninhursag (sora lui) hotărăsc să făurească un om primitiv, prin tehnici de inginerie genetică, combinând gene de maimuţa (femelă) cu genele lui Enki, oul rezultat fiind implantat în uterul lui Ninki, soţia lui Enki, care a dat ulterior naştere primului om – maimuţa, intrând în istorie sub mai multe denumiri, cea mai recentă fiind aceea de “Maica Domnului” sau “Fecioara”, confuzie grosolană cu Maria, mama lui Isus / Enlil care, conform Bibliei, după Acesta  a mai avut 4 băieţi şi cel puţin 2 fete.

A urmat apoi răspândirea pe Pământ a acestor oameni – maimuţă, veriga lipsă a evoluţioniştilor, pe care am denumit-o Homo Ninkus Azazelus. Au fost folosiţi drept sclavi în mine sau pentru realizarea de construcţii megalitice, prin tehnici avansate de inginerie genetică ajungând  foarte înalţi .

- Mult după aceea, acum aproximativ 8000 de ani, a avut loc O ALTĂ GENEZA, şi anume aceea descrisă în Biblie, în care elohimii (Anu / Yahweh, Enlil / Isus şi Elita Conducătoare de pe Planeta X / Nibiru) au decis făurirea unui om pur, din gene de elohim, prin clonare, “dupa chipul şi asemănarea lor”, şi nu corcituri cu diverse animale.

A urmat apoi acţiunea nesăbuită a lui Enki (una din cele multe făcute) de a merge cu subalternii săi, nefilimii (îngerii căzuţi) să-şi ia de soţii femei din “fetele oamenilor” şi de a zămisli tot uriaşi (Geneza 6 : 2 ).

-Decizia lui Anu / Yahweh şi a Adunării Zeilor de pe Nibiru / Eris de a distruge monstruoasele creaturi, mesager între Enki / Azazel şi Anu / Yahweh fiind patriarhul Enoh, ajuns de câteva ori pe Planeta Zeilor, cu navele anunnakilor .

- Cataclismul universal, “Potopul”, în care nu numai Yahweh / Anu i-a salvat pe Noe şi familia sa (într-o navă de 180 metri lungime), ci şi Enki (alt ordin încălcat) a salvat (într-un submarin; descrierile biblice şi sumeriene sunt complet diferite) numeroase maimuţe azazelice uriaşe .

- Izolarea în “Adanc” (interiorul gol al Pământului) a anunnakilor lui Enki şi decizia de a nu mai fi primiţi pe Planeta X, având posibilitatea de a acţiona doar pe Pământ, conform indicaţiilor date de Anu / Yahweh.   După ce oamenii adevăraţi, “chipul anunnakilora”, au început să se înmulţească, la “Turnul Babel”, cu ajutorul navelor elohimilor, au fost împrăştiaţi în toată lumea, alături de oamenii maimuţă.

- Lupta dusă de Anu / Yahweh şi Adunarea Zeilor pentru distrugerea maimuţelor azazelice uriaşe (cucerirea Canaanului din timpul lui Iosua, evreii fiind conduşi de navele anunnakilor); în paralel s-au desfăşurat acţiuni de înnobilare genetică a oamenilor adevăraţi, începute cu Noe, continuate cu Sara (soţia lui Avraam), Triburile pierdute ale lui Israel, venirea în lume a lui Isus / Enlil (fecundarea artificiala a Mariei) şi copiii Acestuia, până la cazurile recente de “rapiri” OZN, anunnakii / elohimii fiind o PREZENTA PERMANENTA, de sute de mii de ani, pe Pământul pe care EI l-a creat din planeta Tiamat.

- Scopul documentelor care relatează aceste evenimente (posibil să le detaliez) este acela de a-i sensibiliza pe oameni asupra Revenirii pe Pământ a elohimilor conduşi de Enlil / Isus în vederea salvării şi colaborării ulterioare cu aceia care îi aşteaptă.

Cristian Negureanu

Comentarii
1.amalgamare...
rating-onrating-offrating-offrating-offrating-off

Postat de Stefan in data de Vineri, 10 februarie 2012 18:39
...traim int-o lume in care amalgamarea, aberatia si inversiunea de sens sunt principalele probleme ce duc la utopia acestei societati aflata clar in disolutie.
2.Domnule dr. Negureanu.
rating-onrating-offrating-offrating-offrating-off

Postat de KLAUDYU in data de Vineri, 10 februarie 2012 16:44
Cu respect faţă de munca dumneavoastră (am citit şase dintre cărţile pe care le-aţi scris), trebuie să spun că textul de mai sus e plin de aberaţii. Prima greşeală ar fi că luaţi de bun ceea ce a scris Sitchin. Am studiat timp de câţiva ani buni scrierile “sfinte” ale religiilor actuale şi dispărute, astfel încât mi-am putut forma o părere proprie despre “istoria necunoscută a omenirii”. Sitchin a tradus în mod eronat multe dintre textele sumeriene şi a modificat miturile astfel încât să se potrivească ipotezele lui, inducând în mod deliberat în eroare necunoscătorii. Acea “armată de savanţi” i-a criticat nu o dată aşa-zisele traduceri. De exemplu, sumerienii nu credeau în nicio planetă numită Nibiru. De fapt, cuvântul nici măcar nu există în limba sumeriană. Nebiru, însă, era denumirea sumeriană a Stelei Nordului. Cum a ajuns Sitchin la concluzia că Steaua Nordului este planeta zeilor, rămâne un mare mister... De fapt, pentru multe dintre popoarele din antichitate, constelaţia Orion şi steaua Sirius erau foarte importante. Poate în acea zonă ar trebui căutată planeta zeilor. Anunnaki nu căutau aur pentru a-l împrăştia în atmosfera planetei lor. Această ipoteză este atât de absurdă, încât nici nu merită comentată prea mult. Textele mesopotamiene nu pomenesc despre aşa ceva nici măcar o singură dată şi e greu de bănuit cum au funcţionat conexiunile neuronilor domnului Sitchin în acest caz. E drept că există un text în care Enki susţine că a venit pe Pământ pentru a căuta aur, fără să explice ce ar vrea să facă cu el. Dar cum Enki este Azazel, Lucifer sau Satan, aşa cum susţineţi şi dumneavoastră, ar fi o greşeală să considerăm adevărată marturia celui privit ca un înşelător. Miturile multor popoare (sumerieni, egipteni, greci, japonezi, etc.) vorbesc despre un exil al zeilor pe planeta noastră, aşa cum susţine şi creştinismul în legenda despre Lucifer. Prin urmare, aceasta este cea mai logică variantă în privinţa prezenţei acestor entităţi pe planeta noastră, nicidecum căutarea aurului pentru a-l împărştia în atmosfera planetei lor. Nu Anu şi Enlil au decis făurirea unui om pur, diferit de mutanţii predecesori, ci tot Enki. Cel puţin asta susţin strămoşii noştri, indiferent de cultura din care făceau parte. Acele corcituri au fost experimentele eşuate ale lui Enki. Într-un final, a reuşit să creeze o nouă specie, Homo Sapiens Sapiens. Textele mesopotamiene susţin că Anu şi Enlil au acceptat crearea oamenilor doar constrânşi de revolta zeilor răzvrătiţi Igigi (Veghetorii). Ideea că Anu l-a salvat pe Noe iar Enki numeroase maimuţe uriaşe este mai mult decât absurdă. V-aş întreba pe ce vă bazaţi această afirmaţie, dar ştiu că răspunsul este imaginaţia. Enki este cel care l-a salvat pe Ziusudra / Atrahasis / Utnapiştim, numit de evrei Noe. Cartea lui Enoh susţine că Noe era diferit de ceilalţi oameni, având pielea albă şi părul blond. Tatăl său chiar considera că este un copil al Veghetorilor. În legendele lor, grecii recunosc că supravieţuitorul Potopului era fiul lui Prometheus / Enki. Acest Noe era cea mai pură creatură (din punct de vedere genetic) a lui Enki. Anu şi Enlil au hotărât distrugerea tuturor fiinţelor de pe Pământ (inclusiv a lui Noe) iar Enki şi-a salvat creaţia. Doar după ce Enlil şi-a dat seama că uciderea tuturor oamenilor a fost o greşeală, Enki i-a arătat supravieţuitorii. Enlil le-a permis acestora să trăiască. Ba, mai mult, s-a oferit să îi ajute, învăţându-i agricultura. Nefilimii nu erau îngerii căzuţi, ci copiii acestora cu pământenii. Îngerii căzuţi erau numiţi Veghetori, iar copiii lor erau împărţiţi în trei categorii: naphilimi, eliuzi şi uriaşi. Cartea lui Enoh îi consideră malefici pe uriaşi, Cartea Jubileelor spune că doar eliuzii au încercat să distrugă omenirea. Naphilimii erau numiţi de restul popoarelor semizei, ei fiind “vestiţii viteji din vechime” amintiţi de Biblie. Pământul nu a fost creat din planeta Tiamat. Ipoteza lui Sitchin nu este susţinută de absolut niciun om de ştiinţă. Din coliziunea a două planete (dintre care una ruptă în două) este imposibil să supravieţuiască organisme vii. Mitul babilon interpretat astfel de Sitchin se referă la distrugerea dinozaurilor de către zei. La babilonieni, Marduk şi Ea / Enki au distrus reptilele uriaşe Tiamat şi Apsu care conduceau lumea. La greci, Kronos şi Rheea au distrus reptilele uriaşe Ophion („şarpele”) şi Eurynome, care conduceau lumea. În Psalmul 73:14-15, Yahveh este lăudat pentru distrugerea monstrului marin Leviathan şi a celorlalţi balauri din apă. În Canaan, zeul Baal a ucis şarpele cu şapte capete, Lotan. În Rigveda, Indra a omorât dragonul Vritra sau Ahi („şarpele”) şi pe mama acestuia, Danu. La egipteni, Ra, Seth şi ceilalţi însoţitori ai lor l-au ucis pe dragonul primordial Apep / Apophis. În Japonia, imediat după ce a fost exilat pe Pământ, zeul Susano-o a omorât şarpele cu opt capete Yamata no orochi, care devora copiii kami-lor (zeii exilaţi împreună cu el). Tiamat / Leviathan / Eurynome, Apsu / Behemoth / Ophion şi celelalte reptile uriaşe (distruse de primii zei imediat ce aceştia au aterizat pe Terra) sunt dinozaurii, primii “stăpâni” ai planetei noastre. Cartea lui Enoh nu este nici pe departe contemporană cu scrierile sumeriene. A fost desoperită odată cu restul manuscriselor de la Marea Moartă. Se presupune că prima parte a fost scrisă în secolul al III-lea – al II-lea î.Hr., iar a doua parte spre finalul primului secol î.Hr. Se observă clar că este scrisă de cel puţin doi autori, ceea ce o transformă într-o scriere apocrifă, nicidecum una semnată de biblicul Enoh. La fel ca restul manuscriselor descoperite la Qumran, Cartea lui Enoh a fost redactată de comunitatea eseniană din acea zonă. O eroare pe care am întâlnit-o şi în cărţile dumneavoastră este echivalarea lui Yahweh cu Anu. Yahweh este Marduk, fiul lui Enki / Ea. Asemănările dintre Yahweh şi Marduk sunt numeroase şi le pot dezvolta oricând doriţi. Când evreii au fost duşi în Babilon, au rămas uimiţi de progresul tehnologic, spiritual şi religios al babilonienilor. La întoarcerea în ţara lor, Ezdra şi alţi preoţi au dorit să aplice ceea ce au văzut la babilonieni. Astfel au creat o nouă religie, diferită de cea a lui Moise (acesta fiind şi motivul nemulţumirilor profeţilor biblici, ale esenienilor, ale lui Iisus şi ale lui Ioan Botezătorul). Au adoptat zeul suprem al babilonienilor, pe Marduk, şi şi-au compus scripturi “sfinte”, din miturile popoarelor cu care au fost în contact (egipteni, babilonieni şi canaanieni). Şi-au inventat patriarhi din rândul eroilor respectivelor popoare, în jurul cărora au ţesut noile legende. Faraonul Akhenaton a devenit Moise, vizirul egiptean Yuya a devenit Iosif, zeii supremi ai Babilonului, Marduk şi Iştar, au devenit Mardoheu (Mordechai în ebraică) şi Estera (Ester pentru evrei). Faptele faraonului Tuthmosis al III-lea i-au fost atribuite lui David, iar cele ale lui Amenhotep al III-lea lui Solomon. Cu această ocazie, evreii au adoptat calendarul lunar babilonian, chiar şi astăzi lunile anului ebraic păstrând denumirile babiloniene. Această teorie are suport arheologic, deoarece nu s-a găsit nici măcar o dovadă care să susţină faptele prezentate în Biblie. Despre acest subiect şi despre ipoteza că Yahweh este Marduk / Martu / Utu / Şamaş / Şamsiel / Baal-Zephon / Baldur / Belus / Bel / Belial / Horus / Khonsu / Nergal / Apollo / Allah / Ahura Mazda / Satan, pot oricând aduce numeroase argumente. Ca temă de gândire, poate ar trebui să vă întrebaţi de ce numele Yahweh conţine cuvântul “Yah”, numele atribuit Lunii de vechii egipteni. Aş aprecia o replică a dumneavoastră la cele afirmate de mine, bineînţeles cu argumentele de rigoare.
Lasa un comentariu... sau intra pe FORUM sa discuti mai multe!

1. Cum catalogati aces articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:

Culise

Elena Udrea a declarat, după ce Emil Boc şi-a anunţat demisia din fruntea Guvernului, că acesta "a făcut ce trebuie pentru ţară. Se retrage pentru a lăse locul unui guvern mai bun". Udrea a precizat că

Cozmin Gușe, un mai fin cunoscător al lui Traian Băsescu, de a cărui campanie electorală s-a ocupat în 2004, a declarat că președintele nu e nicidecum împotriva monarhiei, în general, ci doar ca nu-l înghite pe Mihai ca rege, dintr-o antipatie reciprocă. Faptul este confirmat și de Andrei Pleșu într-un interviu din ziarul Adevărul. Dovada ar fi și faptul că familia prezidențială a nășit copilul lui Paul de Lambrino, cel care și-a cerut în instanță mai multe drepturi de la Casa Regală, o sentință urmând a se pronunța în acest sens destul de curând.

Judecatorul Nenita Cristina de la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia Penala a fost promovata la inceputul acestei saptamani, de plenul CSM, ca judecator la ICCJ-Sectia Penala. Nenita, fost procuror, este actuala sotie a avocatului Mihai Dinu, dupa alti ani in care i-a fost concubina si ulterior

Celebrul judecator Ilie Iulian Dragomir, unul dintre cei mai prestigiosi magistrati ai ICCJ, a fost poreclit "Obama" de catre colegii sai, mai putin pe criterii rasiste, ci mai mult pe elemente de tinuta.Intre judectatorii Inaltei Curti se regasesc: "Buldogul", "Tiriac", si "Bombonica".

Vineri, mai dupa pranz, celebrul primar al sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost vazut intrand in audienta la Elena Udrea, o intalnire ce nu s-a dorit deloc de taina, ci chiar una pe fata. De cand Chiliman s-a certat la cutite cu crin Antonescu, cum firmele PDL au inceput sa lucreze ca la concurs in sectorul 1, de pilda Euroconstruct.

Se pare ca exista deja un proiect de acord la nivelul Zonei Euro. Surse din cadrul summitului au declarat pentru AFP ca se vor lua masuri pentru Portugalia, Grecia si Irlanda, la pachet.

Deși a dispărut total din prim-planul vieții de partid și, pe cale de consecință, din lumina mistică a flăcării violet, maestrul combinator Viorel Hrebenciuc trăiește, în continuare, inedite experiențe paranormale. Mai nou, aflat la o terasă de fițe de pe străduțele Bucureștiului Vechi, master-mind-ul PSD i-a permis unei țigănci care vindea comesenilor trandafiri ofiliți să-i citească viitorul, în zațul unui espresso la ibric! Deși sursele noastre nu au deslușit, din pricina distanței, verdictul pe care ghicitoarea de ocazie i l-a șoptit la ureche social-democratului, se pare că veștile primite de Hrebenciuc au fost din cele mai faste.

Ceea ce AIM anticipase folosind informatii din mai multe surse, iata ca s-a adeverit. Intre Catalin Botezatu si Valeria Marini a fost un contract de reprezentare, care sa-l aduca in planul atentiei pe asa-zisul creator roman de moda. Adica, un anume sponsor, mort-copt dupa Bote, a platit intelegerea care sa-l faca pe Catalin un soi de "macho" si sa-i mai estompeze imaginea de gay. De altfel, lucrurile au devenit clare cand cu ziua de nastere a Valeriei de la Cannes, asa cum Agentia.org a relatat la vremea aceea.

Marea lucrare care o infatiseaza pe Elena Udrea in poala primarului de Piatra Neamt Gheorghe Stefan a fost scoasa din expozitia pentru "Zilele Orasului", dupa ce a iesit scandalul monstru care a ocupat media de pana acum. Oficial, pictorul Stefan potop este cel care a tinut sa fie retrasa.

Dupa aparitia tabloului care o infatiseaza pe Elena Udrea gemand de durere sau de placere in poala lui Gheorgehe Stefan, zis si pinalty, primarul din Piatra Neamt, s-ar putea starni un mare taraboi la Cotroceni. In primul rand, Pinalty e foarte fericit de performanta sa, dupa cum i se poate citi pe fata.

In urma cu cativa ani, cand Scorpions au fost prezenti la Cerbul de Aur, Klaus Maine s-a indragostit de vocea Paulei Seling cu care a cantat in duet Winds Of Change si inca o piesa. Se mai spune ca ar fi avut si o mica idila cu cantareata noastra in acea noapte.Seling, se vedea pe scena, era topita dupa Klaus si i-ar fi cazut in brate imediat.

Se vorbeste mult despre o directiva ce s-a dat in PDL ca in partid sa nu mai fie aduse femei frumoase, ci numai urate de-a binelea. Asta dupa ce mai multi membri se inconjurasera de asa-zise stagiare sau consiliere, de care mai de care, de se impiedicau Elena Udrea si Roberta Anastase pe holuri. Pentru ca multe din fatuci ajunsesera si prin parlament, pe la o tigara, pe la o cafea, iar cand erau intrebate se arondau imediat la una din figurile PDL.

Jurnalistii italieni i-au transmis lui Berlusconi ca mai bine ar ramane in Romania si nu s-ar mai intoarce acasa. Premierul Silvio Berlusconi ar trebui sa isi ia o vacanta pe care sa o petreaca in Romania, la Mamaia, ca sa poata sa isi revina din socul ca italienii nu il mai iubesc.

Deputatul PSD Mugurel Surupaceanu a afirmat ca are indicii temeinice ca nu va fi atat de usor ca Emil Boc sa fie fortat sa demisioneze din functia de premier: "S-ar putea sa asistam la un al doilea caz Basescu-Tariceanu, dar de data asta cu Emil Boc in rolul premierului naravas"

A aparut un anunt oficial in Romania Libera cum ca se vinde Academia Catavencu. Licitația va avea loc joi, 26 mai, incepând cu ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar General Group Expert SRL. Pretul de pornire al149.322 de euro, fără TVA. Odata cu titlul saptamanalului se pun in vanzare si activele societatii. Iar daca nu se va prezenta nimeni la tratative atunci, licitatia se va mai repeta in zilele de 3, 9, 16 și 23 iunie.

Raspunde

Forum

Si tu de ce nu i-ai zis sa se futa cu ma-sa!

mie una mia placut de sasha ft ft ft mult eu pe ea am vruto sh irina era o tipa super ok avea o gandire super. sti nu conteaya k are un copil pt k dk iubesti cu adevarat nimik nu poate sa te opreasca sa ai o relatie k kv . sicer nu yik k adelina este o fata urata dar are fitye ft multe pe ea. oricum dk ati vyt epiyodul ala aproape de finala a venit in emisiune iubita lu sergiu. aaaaaaaaaa el vrea doar sa o traga pe adelina odata dupa care o va lasa pt k el are iubita. aaaaaaaaa sh ink kv nu invetey eu lucrul asta dar kear burlacul a remarcat asta k vrera doar sa o traga pe adelina.

mie una mia placut de sasha ft ft ft mult eu pe ea am vruto sh irina era o tipa super ok avea o gandire super. sti nu conteaya k are un copil pt k dk iubesti cu adevarat nimik nu poate sa te opreasca sa ai o relatie k kv . sicer nu yik k adelina este o fata urata dar are fitye ft multe pe ea. oricum dk ati vyt epiyodul ala aproape de finala a venit in emisiune iubita lu sergiu. aaaaaaaaaa el vrea doar sa o traga pe adelina odata dupa care o va lasa pt k el are iubita. aaaaaaaaa sh ink kv nu invetey eu lucrul asta dar kear burlacul a remarcat asta k vrera doar sa o traga pe adelina.

sunt din Baia MARE si am tinut cu ADELINA tot timpul,dar la final ma dezamagit.am ajuns sa-mi para fff rau ca m-am uitat atata timp la o emisiune care sa terminat trist.sunt f suparata cum s-a permis acest final surpriza....

UN SPION PRINTRE NOI :VLADIMIR TISMANEANU ! CUM SI DE UNDE AM AFLAT DESPRE DUBLUL AGENT VOLODYA ! Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.......Acesta trebuie sa fie doar inceputul. El trebuie imediat anchetat si arestat . Am trimis un memoriu oficial  noului guvern Ponta.Dosarul de spionaj Vladimir Tismaneanu poate fi urmarit " serializat " pe Robert Horvath Deva blog.                       SOBOLANUL ROSU VOLODEA IN ATENTIA SERVICIULUI AMERICAN !Despre Tismaneanu mi-a atras atentia DRAGOS MUNTEANU. Afost cel cel mai apropiat prieten si confident. Am lucrat impreuna la un fel de plan Marshal japonez pentru Romania. Profitand de relatiile sotiei, mele (membra a unei influente familii) am pus la cale un urias plan de investitii. Pe langa aspectul economic a existat un puternic aspect politic. Creiarea unor statii de TV particulare si a unei cinematografii sponsorate de Sony, ar fi spart controlul complect al regimului Iliescu asupra mediei. Pentruca mafia comunista se ascundea dupa sloganul "nu ne vindem tara" trebue actionat cu finete si confiidentialitate. Dragos care era atunci Ambasador la ONU mi-a intins un numar de telefon la care sa sun, cand ajung la Bucuresti. Am ajuns cu sotia mea Kiyoko intr-un oras inca traumatizat de venirea minerilor. La telefonul care trebuia sa aranjeze vizita nu a raspuns nimeni. In disperare de cauza am luat legatura cu fostul meu sef de la TV, Neagu Udroiu.(seful Agerpres) Acesta a luat legatura cu Bujor Sion asitentul preseditelui.Peste jumate de ora am trecut salutat de soldati de portile Cotrocenilor, nimerind in biroul lui Ion Iliescu. Am prezentat in linii mari proiectul care putea duce prosperitate Romaniei. Au participat un numar de ministrii carora nu le retin numele. Ni sa pus o masina la dispozitie. A fost convocat primarul Capitalei Ciurel care urma sa asigure bunul mers al scurtei vizite. Termiand vizitarea Muzeului Satului am observat din masina in fata casei mele o mare agitatie. Mai de aproape am vazut un grup de persoane in camasa alba, la cravata, avand manecile suflecate. Absolut surprinzator toti aveau topoare in mana. Am reusit sa contactam o vecina care plangand isterizata a anuntat ca "tovarasii au part cu toporul tot ce era de lemn in casa". Dupa o vizita scurta la Ambasada Japoneza am plecat spre ambasada USA. Am cerut sa vorbesc imediat cu "ofiterul politic". Reprezentantul C.I.A.la Bucuresti ne-a anuntatat ca ambasada este "bug ".adica plina de microfoane. Pe o zi plouasa ne-am deplasat prin noroi intr-un colt de gradina unde se parea ca nu suntem ascultati. Am luat jeep-ul ambasadei si ne-am deplasat la Sectia 1 de Politie. Spionul nostru avand mustata si o figura specifica de activist de partid, vorbind romaneste cu accent ardelenesc s-a,adresat hotarat ofiterilor care motaiau pe la birouri. Tovarasi ce sa intamplat pe Alexandrina 27 ,am auzit ca a avut loc o spargere ? Raspunsul a venit promt "Ni s-a spus sa inchdem ochii.". Ma opressc aici. Ajuns la New York la sediul de 16 etaje (imaginati cati securisti sunt aici) al diplomatiei romanesti. Relatand intamplarea lui Dragos Munteanu ( ambasador la ONU) acesta mi-a spus " Nu cred ca este mana lui Iliescu de si orice este posibil. Probabil si-a bagat nasul TISMANEANU" La sfarsitul conversatiei a scos din sertar copia unui document declasificat al CIA In care se spune " un anume agent pe nume Volodea este infiltrat in randurile emigratiei, actionand printre intelctuali si artisti." Desi au trecut multi ani ma intreb si astazi daca acest Volodea nu este chiar Vladimir Tismaneanu? Dumneavoastra ce parere aveti? DOCUMENTUL VA FI PUBLICAT PE BLOGUL MEU IN DECURSUL SAPTAMANII VIITOARE.

Iubesc lala bend cat si pariu cu viata si nasi vrea sa se termine!Va rog!:(

Imi place paariu cu viata,dar ce pacat ca mai e un episod si se termina ,dar o sa inceapa din toamna sezonul 3.Mie imi place de cuplul Vlad si Anca pt ca sunt cei mai tari ,va iubesc pe toti foarte mult.Si imi mai place si de IOANA si Andrei ,dar pacat ca s-au despartit pt ca le statea asa de bine impreuna si partea cea mai proasta este ca Andrei este personaj negativ si nu mai e cea fost odata .E mai repede Ioana cu iuuuuuu Liviu,dar macar canta bine dintre toti baietii

Sunteti siguri??? Ca  13 iulie nu pica Miercuri!!!

El ca el, dar aceste javre oridinare care nu au nimic in cap decat macaraua lui de gat cu care stau cocotati in functii pe care nici macar nu le pricep, dar sa le mai si conduca ?!

INCENDIAR ! UN ZIARIST AMERICAN CERE DEMISIA AMBASADORULUI SUA DIN ROMANIA. ! FACE RASPUNZATOARE ADMINISTRATIA OBAMA DE MOARTEA SOLDATILOR ROMANI IN AFGANISTAN !Ambasada SUA- Bucuresti Ambasador RUSINE DOMNULE AMBASADOR SUA !Faptul ca soldatii romani sunt trimisi cu bocancii rupti in Afganistan fara tehnologia sau pregatirea necesara .....este si raspunderea aliatilor americani. De altfel a obliga pe romani sa cumpere avioane de la fier vechi in plina criza economica este o rusine. Am trimis o scrisoare presedintelui Obama pe aceasta tema.Va fac raspunzator moral pentru moartea tinerilor romani si va cer....demisia ! Românii i-au aşteptat mulţi ani pe americani. Acum îşi doresc să plece. Comportarea reprezentanţilor diplomatici ai S.U.A. la Bucureşti, şi în special a dvs. , a contribuit la această stare de spirit. Atitudinea împotriva intereselor românilor de rînd contribuie la exacerbarea antiamericanismului şi a antisemitismului. Preşedintele Traian Băsescu a declarat război poporului român şi dvs. îl sprijiniţi aproape necondiţionat. Ruşine, domnule ambasador! Este cazul şi momentul să vă daţi demisia!Sînt cetăţean al Statelor Unite, ţara care rămîne o ultimă speranţă pe acest pămînt. Comportamentul dvs. le răpeşte acestă speranţă cetăţenilor României. Am votat pentru Barak Obama, un om care promite demnitate şi o viaţă mai bună nu numai americanilor, ci şi românilor. Ce demnitate au aceştia din urmă, care au ajuns cerşetori în propria lor ţară? Plecaţi, domnule ambasador! Faceţi de ruşine America! Este momentul să vă daţi demisia!Sînt cineast şi ziarist. Am văzut la Televiziune un cunoscut actor de la Teatrul Naţional din Bucureşti, care este muritor de foame. Statele Unite ajută şi vor ajuta asemenea oameni. Dvs., în loc să-i aplaudaţi pe artişti, îi aplaudaţi pe cei care îi fac să moară de foame.Ruşine! Este cazul să plecaţi şi să lăsaţi locul unui trimis diplomatic al Washingtonului care să reprezinte o naţiune plină de umanitate, un model pentru întreg mapamondul, o naţiune şi un experiment unice în Istorie. Este cazul să vă daţi demisia, domnule ambasador!Am ajuns în America printr-o scrisoare a preşedintelui Jimmy Carter către Nicolae Ceauşescu. Acea scrisoare mi-a salvat viaţa. Am fost acuzat de trimiterea unui material filmat despre dictator în S.U.A. Am trăit „visul american " şi sînt mîndru că sînt cetăţean al Statelor Unite. Dar nu uit de unde am plecat, cum faceţi dvs.Am trimis aceste rînduri preşedintelui Obama şi membrilor nou aleşi ai Congresului S.U.A. Plecaţi, domnule ambasador, pînă nu veţi fi trimis acasă de alţii! Românii i-au aşteptat pe americani şi sper ca, după plecarea dvs., visul lor să se împlinească, de data aceasta cu adevărat. Domnule ambasador, vă rog să vă daţi demisia!ROBERT HORVATH DEVA, cineast, preşedintele DEVARTES FILM INTERNATIONAL.(New York - Tokyo)

vezi toate comentariile

Articole

Joi, 24 mai, vor avea loc noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 si Noroc. Va prezentam numerele iesite castigatoare la extragerile Loto 6 din 49 si Noroc, Joker si Noroc Plus si Loto 5/40 si Super Noroc de joi, 24 mai 2012.

Se împlinesc 78 de ani de la nașterea lui Robert Moog, inventatorul primului sintetizator muzical, cel care prin aceasta a contribuit la creatia muzicală internațională a unor trupe de renume. Chiar dacă azi se gasesc într-o forma miniaturizată, primul sintetizator era de dimensiuni impresionante. El a fost folosit, de pildă, de formatia Pink Floyd în majoritatea creatilor ce necesitau "efecte sonore soeciale". Cu ocazia implinirii a 78 de ani de la nasterea lui Robert Moog, Google ne oferă un logo special. Cu acest Doodle se poate inregistra o mini secventa muzicală, careia i se pot sintetiza diverse efecte sonore. Totul poate fi inregistrat la un magnetofon virtual alăturat, iar piesa poate fi redata ulterior. Este primul Doodle de acest tip folosit de Google.

Robert Moog alături de Peter Vogel si Dave Smith a fost un important actor al scenei instrumentelor electronice. Cu o oarecare simplificare se poate spune că totul a început în anii 20: Leon Theremin a prezentat lumii theremin-ul, primul mijloc electric al creaţiei muzicale

Din nou, Excelenta Sa, domnul ambasador Mark Gitenstein, in numele Statelor Unite, intervine in forta in chestiuni

Fanii “LaLa Band” vor avea, din 20 mai, o surpriza de proportii, datorita careia vor putea asculta peste 80 de melodii interpretate de trupa fenomen din Romania.

USL şi partidele care compun Uniunea, PSD, PNL şi PC, totalizează donaţii primite în prima săptămână de campanie electorală pentru alegerile locale de peste 1,7 milioane de lei, cât toate celalte partide care au raportat donaţii de campanie la un loc. USL a obţinut de la persoane fizice şi juridice 1.146.470 de lei, la care se adaugă 225.684 obţinuţi de PSD, 264.010 de lei din partea PNL, 102.672 de lei de la PC şi alţi 22.000 de lei din partea ACD.

O reprezentare corecta a reprezentantilor statului in institutii si organisme internationale este vitala. Pentru ca, mai ales in materie de politica externa, un stat nu poate fi bicefal. Cu atat mai mult atunci cand presedintele si guvernul au sustineri politice diferite. Aflate in stare de competitie electorala. Sau chiar de conflict. Pericolul de a intretine in plan international un dialog al autistilor, in care stanga nu stie ce face dreapta, dupa care pe scara ierarhica sunt promovate mesaje care se bat cap in cap, este maxim si poate deveni fatal pentru pozitionarea unui stat in lume. Exact acesta este pericolul care trebuie evitat la Bucuresti. Cu orice pret.

Unei femei i-a fost şters contul de Facebook după ce a postat imagini cu bebeluşul său, născut cu craniul incomplet din cauza unei boli rare. Heather Walker a spus că a făcut asta deoarece a vrut, ca orice mamă, să prezinte copilul prietenilor săi. Şi, mai mult, postând fotografiile după moartea micuţului, a vrut să fie un gest în memoria sa.

Trupa Mandinga va reprezenta Romania la editia Eurovision din acest an, care va avea loc la Baku, capitala Azerbaidjan. Pe 22 si 24 mai sunt programate semifinalele, iar pe 26 mai va avea loc marea finala.

Iurie Darie este internat de mai bine de o saptamana, dupa ce si-a pierdut cunostinta de cateva ori. In tot acest timp, sotia lui, Anca Pandrea i-a stat alaturi in permanenta. Actorul a fost supus unei interventii pe creier extrem de dificile. Pacientul a intrat in sala de operatii la ora 09:30, desi medicii planuiau de cateva zile sa-i monteze un dispozitiv care sa scoata lichidul acumulat in creier.

Duminica, 20 mai, vor avea loc noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 si Noroc. Va prezentam numerele iesite castigatoare la extragerile Loto 6 din 49 si Noroc, Joker si Noroc Plus si Loto 5/40 si Super Noroc de duminica, 20 mai 2012.

Domnul Andrei Marga preia sefia diplomatiei de la Bucuresti in starea de spagat a acesteia. O diplomatie vraiste.

Vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru a declarat vineri că s-a "împăcat" cu şeful statului

Irina Loghin, una dintre cel mai cunoscute interprete de muzică populară din România, a suferit o comoţie cerebrală şi a fost internată de urgenţă la Spitalul Militar din Bucureşti. Ea are 73 de ani. În urma unei comoţii cerebrale, artista a fost dusă la Spital

Parlamentul European face un pas inapoi in cazul Adrian Severin. Zilele trecute, acestuia i-a fost restituit biroul. Intact. Cu procese verbale in regula. De mai mult timp, procurorii UE au oprit orice fel de investigatie. Desi nu se declara oficial, in mod tacit, Adrian Severin a fost considerat nevinovat. Dar pentru a intelege ceea ce s-a intamplat cu adevarat in pretinsa operatiune de trafic de influenta care i-a fost atribuita, trebuie sa vedem cum a actionat Monica Macovei. Cum a procedat ea lovind fulgerator intr-un conational.

Aflat în arest preventiv de mai bine de două luni, deputatul Mihail Boldea vrea să primească în continuare indemnizaţie de parlamentar. Mihail Boldea a cerut, printr-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor, ca salariul său de 4.000 de lei

Sergiu Barboni a ales-o pe Adelina Boie drept iubită la finalul celui de-al treilea sezon al show-ului "Burlacul".

Marele derby bucurestean dintre echipele Steaua Bucuresti si Dinamo Bucuresti se joaca joi 17 mai 2012. Meciul face parte din etapa cu numarul 33 din Liga 1 din Romania, sezonul competitional 2011-2012 si va incepe de la ora 21 si 45 de minute fiind transmis de postul tv Digi Sport 1.

Dupa un an si doua luni, Parlamentul European (PE) i-a restituit lui Adrian Severin biroul. Nu este sfarsitul calvarului dar este un pas mare catre revenirea la normalitate. Ironia sortii face ca evenimentul sa aiba loc in aceeasi zi in care un nou lot de ziaristi ai Grupului de presa Murdoch, din care face parte si The Sunday Times, a fost arestat la Londra, sub mai multe acuzatii de conspiratie. Ceea ce se reproseaza si ancheteaza sunt procedeele pseudo-jurnalistice folosite si in cazul inscenarii careia Severin i-a cazut victima. Este posibil ca repunerea in drepturi a lui Adrian Severin sa fie urmarea sesizarii adresate de catre acesta Ombudsmanului european. PE a confirmat, astfel, justetea plangerii dar a si incercat sa repare lucrurile inainte ca o institutie terta sa faca dreptate.

Va prezentam numerele iesite castigatoare la extragerile Loto 6 din 49 si Noroc, Joker si Noroc Plus si Loto 5/40 si Super Noroc de joi , 17 mai 2012. Joi, 17 mai, au loc noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, Loto 6/49 si Noroc