Vezi lista facultatilor care au ramas acreditate incepand de azi

  • Miercuri, 9 februarie 2011 18:49
  • |
  • Stiri
mail

De miercuri au intrat in vedere noile prevederi ale Legii Educatiei cu referire la institutiile de invatamant superior  care trebuie sa inchida specializarile si programele de studii neacreditate sau care nu au fost autorizate sa functioneze provizoriu. Universitatile care nu inchid specializarile si programele de studii neacreditate sau neautorizate vor intra in lichidare, iar vinovatii vor fi sanctionati, conform prevederilor noii legi.

Studentii si absolventii care au fost inmatriculati la specializarile sau programele de studii ce vor fi inchise au dreptul sa-si finalizeze studiile la specializari identice sau similare din acelasi domeniu, spune legea. Cei aflati in aceasta situatie se pot transfera la alte facultati acreditate, care le-ar putea echivala examenele date pana in acel moment.

Ministerul Educatiei elaboreaza, in termen de opt luni de la intrarea in vigoare a legii metodologiile, regulamentele si celelalte acte normative care decurg din aplicarea legii si stabileste masurile tranzitorii de aplicare a acesteia. Senatele universitare sunt obligate ca, in termen de sase luni de la intrarea in vigoare a Legii educatiei, sa definitiveze noua Carta universitara, regulamentele si metodologiile de organizare si functionare a universitatilor, in conformitate cu prevederile din actul normativ.

Verifica in documentele de mai jos lista cu facultatile acreditate si autorizate!

Comentarii
Lasa un comentariu... sau intra pe FORUM sa discuti mai multe!

1. Cum catalogati aces articol?
2. Titlul comentariului:
3. Nume:
4. Email: (neafisat)
5. Comentariu:

Culise

Privind lista PNL pentru europarlamentare, constatam cu usurinta ca din primii opt "candidati", cinci sunt femei. Un sugubat ar intreba, pe buna dreptate, unde sunt barbatii partidului. Sau daca acestia mai sunt?! Pentru conformitate le prezentam pe "doamnele de fier" liberale: Adina Valean, Ramona Manescu, Norica Nicolai, Renate Weber si Claudia Benchescu, poate mai "barbate" decat masculii formatiunii politice.

Deputatul Aurel Niculae a părăsit grupul parlamentar al PNL şi va activa ca independent neafiliat. Usor, usor, liberalii o iau pe urmele PPDD-ului care au ajuns fara grup in Senat, in urma demisilor masive.

Senatorul PNL Victor Ciorbea isi va anunta, zilele viitoare, demisia din functia de senator al Romaniei si din cea de membru al Partidului National Liberal. El va ajunge la ASF

Presedintele PNL, Crin Antonescu a inceput sa-si execute contestatarii. La numai cateva ore dupa ce senatorul Sorin Iliesiu a spus ca ar fi cazul ca seful liberal sa faca "un pas in spate" s-a dezlantuit jihadul. Acesta a fost schimbat din functia de secretar PNL al Comisiei de Cultura din Senat.

Pesedistii au racolat pe banda rulanta pana ce si-au cladit in an prezidential o majoritate care devine din ce in ce mai linistita. PSD poate guverna acum atat la Camera Deputatilor, cat si la Senat, fara PNL.

Intre presedintele liberal Crin Antonescu si vicepresedintele Rares Manescu a inceput scandalul. Pe timpuri, buni prieteni, parteneri de spritz si poker, cei doi sunt acum la cutite. Motivul disputei este ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, sotia edilului de la 6, pe care Antonescu, nemultumit de prestatia sa, vreo sa o remanieze din Guvern.

In zilele urmatoare, conducerea PNL va mai schimba doi ministrii liberali, Ramona Manescu ( Min. Transporturilor) si Mariana Campeanu (Min. Muncii).

Ultimele scandaluri din USL arata ca alianta scartaie din toate incheieturile. Declaratiile belicoase, de o parte si de cealalata au dau la un impas major. Este doar o problema de timp ca ruptura, sa fie facuta legal. Deocamdata, in tara, cele doua tabere isi cauta aliati in opozitie.

Potrivit unor surse, Sorin Rosca Stanescu cocheteaza cu gandul de a intra in Partidul Conservator, dupa ce a fost exclus cu 47 de voturi pentru si 5 impotriva, din PNL. Daca tratativele se vor finaliza pozitiv, numarul senatorilor PC va ajunge astfel, cu SRS, la 10.

Surse liberale spun ca se asteapta semnalul presedintelui Crin Antonescu pentru a forta "mana" PSD, pentru scoaterea PNL de la Guvernare. Cum nici social-democratii nu mai accepta "derapajele" colegilor de alianta, se prea poate ca dorinta oamenilor lui Crin sa devina realitate.

Vicepremierul Liviu Dragnea pregateste regionalizarea prin descentralizare. Un astfel de proiect ar urma sa treaca printr-o Ordonanta de Urgenta, in luna octombrie.

Pe zi ce trece, primarul Capitalei, Sorin Oprescu pare tot mai ingandurat. Un necunoscator ar spune ca il framanta problemele orasului, cainii vagabonzi sau soselele suspendate... Nimic mai fals. Cica anumite probleme de sanatate, corelate cu faptul ca pupilul sau, Solomon Wingler, a intrat in atentia DNA se afla la baza starii edilului.

Cazut in dizgratia sefului de partid Vasile Blaga, Costica Canacheu, deputatul PDL, nu cu multa carte, se reorienteaza catre PSD. Fiindca e mai mult decat fan Udrea, si a "comis-o" cu vizita in Taiwan, lui Canacheu i s-a aratat usa.

Premierul Victor Ponta, a devenit de negasit, chiar si inaintea concediului, pentru unii dintre oamenii partidului. Liderul sindicatelor Metrorex, Ion Radoi, a facut degeaba anticamera, zile intregi, pe la cabinetul primului ministru. Usa a ramas inchisa. Fervoarea lui Radoi are un scop bine definit.

Mascariciul national, dar ilegitim, Traian Basescu, a gasit inchis la Ciresica si a pus-o de un sprit, pe vapor. In amintirea vremurilor cand nu vanduse chiar toata flota. Cu un tricou Lacoste, ceas cu bratara de piele (tocmai potrivit pentru astfel de evenimente), in sort si slapi, ilegalul de la Cotroceni a mai stricat o poza. Hlizindu-se la fel de tamp, ca si in pictorialul, deja celebru, cu zeci de popi.

Spatiu Publicitar
Raspunde

Forum

in mintea bolnava a unui ziarist tampit, o fi adevarat...

Nu mai postati articole in care sa scrieti "povesti" sau "profetii" evreiesti! Asemenea fenomene se intampla destul de des! Si ii intereseaza mai ales pe evrei fiindca stiti bine ca folosesc un calendar lunar si toate sarbatorile le "tin' dupa ora 18:00 (datorita calendarului lunar)! 

Domnul Ungureanu are dreptate vorbim de suveranitatea unui stat in speta Ucraina si Rusia care vrea sa ocupe niste teritorii ale acestui stat ceea ce este foarte grav.

Citez din recenzia cartii : “uimirea în faţa miracolului răului care însoţeşte natura umană”. “Miracolul raului” este o contradictie in termeni ; corect era “magia raului”, “vrajitoria raului”. Miracol inseamna minune, care nu se poate aplica decat la bunatate, la ceea ce este inaltator, divin, dumnezeiesc. La domnul Liiceanu o astfel de greseala este uimitoare.  O alta observatie : perspectiva umanista este eronata ; cea crestina este cea adevarata ; ce fel de viol este cel al delatiunii generalizate in comparatie cu ce a patit Iisus si cei care l-au urmat ?  Nu se insista prea mult pe legatura delatiunii cu filozoful Constantin Noica, pentru a sublinia legatura personala a autorului cu acesta si a se valorifica ?  Insa multe din observatiile domnului Liiceanu  sunt foarte pertinente.

Domnule draga, esti desgustator total. Am fost dezamagit de ceea ce am gasit in Constanta. Daca acele baraci sunt mandria dumneatale, asa cum ai afirmat la eliberarea din arestul Politiei, ce comentarii sa mai fac? Ce Israel? Ce Madagascar? Ce frate Parlamentar, Ce mita? Ce influienta? Ce inseamna USL? Ce inseamna PSD? Ce inseamna Iliescu? Ce inseamna Adrian Nastase care a mancat mamaliga cu branza la hoti de masini din Maramures? Un profesor al meu din Facultate mi-a spus asa: Nu exista om care sa pacaleasca toata viata pe toata lumea. Luati aminte domnul Mazare.

acest reportaj e adevarat ???????????????

Acest sondaj ne arata cat de prost a ajuns traiul romanilor dupa 25 de ani de la revolutie. Bine macar ca MRU este aprope si poate sa-l depaseasca pe Ponta si gasca lui de neocomunisti, mai avem o speranta spre o noua clasa politica!

votati cu cineva tanar care nu e comunist,marinar,pensionar,plagiator,e timpul pentru tineret,pentru oameni cu perspectiva si potential,indrazneti,votati FC votati MRU

De ce nu va ocupati si de Hunedoara.Veti fi uimiti de ce isi permite piticul presedinte.

Nu ma interesiaza daca trupa nustiu ce a patit sunt in preuna?

vezi toate comentariile

Articole

Revoltător, bolnavul a fost operat abia după 10 zile de la internare, când anevrismul de care suferea a cedat, iar intervenția a fost una disperată. În numărul trecut v-am descris cum a fost tratat, operat și cum a murit un pacient internat în stare de urgență la Spitalul «C. ...

Vladimir Putin a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe în urma morții lui Gabriel Garcia Marquez. Scriitorul a decedat joi, la vârsta de 87 de ani. Vladimir Putin i-a transmis condoleanțe soției scriitorului, Mercedes Barcha Pardo. Președintele Rusiei a vorbit, în mesajul său, ...

Papa Francisc a spălat și a sărutat picioarele a 12 persoane cu dizabilități printre care și un bărbat musulman și mai multe femei. Ritualul a avut loc la centrul Don Gnocchi din Roma. Papa Francisc a reeditat astfel ceremonia biblică a Cinei Celei de Taină, când Iisus a spălat și a sărutat pi ...

Autoritățile de la Kiev promit să lase regiunile să decidă asupra statutului și limbii, făcând apel la „pace și unitate". Trupele militare rămân în estul Ucrainei, deși operațiunile militare au intrat în „faza inactivă". „Guvernul ucrainean este gata să ad ...

Înainte de a degusta limba cu măsline și cotletele de miel gătite în duminica Floriilor de poetul-bucătar Mircea Dinescu, într-una dintre cele mai costisitoare emisiuni ale TVR, Mircea Geoană - senator PSD și, totodată, favoritul lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din ac ...

Pe fondul creșterii tensiunilor din Ucraina, secretarul american al Apărării, Chuck Hegel, susține că Washington și aliații săi ar putea grăbi instalarea unui sistem antirachetă în Europa. Deocamdată, „ne continuăm programul stabilit pentru a ne îndeplini angajamentul pe care l-am ...

În perioada Paştelui, programul Băncii Transilvania este următorul: Duminică, 20 aprilie: închis; Luni, 21 aprilie, închis, cu următoarele excepţii, pentru servicii de curs valutar: Punctul de lucru BT Arena City Mall Bacău, program: 12 - 21; Punctul de lucru BT Carrefour Focşani, ...

În zilele de 20 şi 21 aprilie 2014, unităţile BRD nu vor avea program de lucru cu clienţii, cu excepţia unităţilor situate în centrele comerciale, care vor lucra pe 21 aprilie după programul ataşat; agenţiei Aeroport Henri Coandă - birou Visa Tax; agenţiilor Bran şi Poiana Braşov, care ...

Principalele evoluţii rezultate din analiza soldurilor şi fluxurilor conturilor financiare în trimestrulIV 2013 faţă de trimestrul IV 2012 pot fi sintetizate astfel: totalul creanţelor sectorului „Administraţia publică" a scăzut ca pondere în produsul intern brut la 25,0 la sută la ...

Autoritățile de la Kiev au anunțat că nu opresc acțiunile militare împotriva protestatarilor din estul Ucrainei, în ciuda acordului de la Geneva, dar operațiunea este, în acest moment inactivă. Guvernul ucrainean a anunțat că următoarea mișcare depinde de implementarea înțele ...

Petrolul Ploieşti a fost la niciun minut distanţă de a doua calificare consecutivă în finala Cupei României, dar golul încasat de la Paul Papp le-a spulberat speranţele „lupilor galbeni" că-şi vor apăra trofeul cucerit anul trecut. Înfrângerea dramatică cu Astra & ...

Gabriel Garcia Marquez a lăsat în urmă un roman neteminat, intitulat „En agosto nos vemos (Ne vedem în august)". Scriitorul nu mai publicase o carte din 2004, de la romanul „Povestea târfelor mele triste". Romanul spune povestea unei femei de 52 de ani din înalta ...

Un cutremur cu magnitudinea de 7.5 grade pe scara Richter s-a produs, vineri, în Mexic. Epicentrul seismului a fost înregistrat în apropiere de Acapulco, unde mulți mexicani se află în vacanța de Paște. Cutremurul s-a simțit puternic, dar nu au fost anunțate victime sau pagu ...

Rafael Nadal, liderul clasamentului mondial şi de opt ori consecutiv câştigător al turneului de la Monte Carlo, s-a oprit în sferturile de finală ale ediţiei din acest an, după ce a fost învins de compatriotul său David Ferrer, al 6-lea jucător al lumii. Rafael Nadal a pierdut meci ...

CS Universitatea Craiova este principala favorită la promovare din seria a 2-a a ligii secunde, fapt demonstrat şi de ultimul rezultat înregistrat de trupa pregătită de Gabi Balint. CS Universitatea Craiova a câştigat cu scorul de 4-1 meciul disputat pe teren propriu în compania fo ...

Ministerul rus al Apărării a anunțat, vineri, adoptarea unui plan detaliat de construire a unor infrastructuri militare în Insulele Kurile de Sud, până în 2016. Insulele au fost revendicate de Japonia după ce acestea au fost anexate de către URSS în 1945. „Până &i ...

Whoopi Goldberg a devenit colaboratoare permanentăa blogului despre marijuana, The Canabist, a ziarului The Denver Post. În primul său post, actrița a povestit că folosește marijuana pentru a scăpa de durerile de cap provocate de glaucom. Ziarul din Colorado, The Denver Post, a semnalat &icir ...

Senatoarea PSD Gabriela Firea a transmis vineri presei un scurt mesaj după ce Parchetul General a decis să-i deschidă dosar penal președintelui Traian Băsescu, dar să suspende urmărirea împotriva acestuia până la momentul în care își va încheia mandatul de la Palatul Co ...

În vreme ce unele formaţiuni politice s-au grăbit să-şi facă lista de candidaţi la alegerile europarlamentare din 2014 cât mai vizibilă pe site, alte formaţiuni au neglijat deocamdată acest aspect, părând să trateze în mod superficial pe pagina lor de internet bătălia pentru ...

Vicepreşedintele PMP Teodor Baconschi, care figurează pe listele partidului susţinut de preşedintele Traian Băsescu pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, a transmis vineri un mesaj ce poate duce cu gândul la celebrele „meandre ale concretului", evocate cu ani buni în urmă d ...