Romania Mare continua vechiul stat romanesc, dar la alte dimensiuni, suprafata si populatia ei dublandu-se. Dupa 1 decembrie 1918, ca intindere, Romania ajungea a sasea tara de pe continent si a doua din Europa Centrala. Crestea astfel potentialul sau economic, ca si suprafata agricola. Deoarece teritoriile care facusera parte din Austro-Ungaria erau mai bine dezvoltate, Romania isi vedea dublata lungimea retelelor de cai ferate, in timp ce capacitatile industriale se triplau.

Procesul istoric in urma caruia toate provinciile locuite de romani s-au unificat in cuprinsul aceluiasi stat national, Romania, a fost determinat de trei factori principali: contextul ideologic, politic si militar european, prezenta pe scara larga a sentimentului national in randul populatiei romanesti si actiunea politica decisa a elitelor din Regat si din Austo-Ungaria.

Unirea cea Mare. Scurt istoric

Prin voinţa liber exprimată a reprezentanţilor tuturor românilor a devenit posibilă, în condiţiile concrete generate de evenimentele interne şi internaţionale de la finele Primului Război Mondial, crearea României Întregite, care, din nefericire, avea să dureze pentru un timp prea scurt (numai 22 de ani!), prilej de reflecţie pentru noi, astăzi, în aceeaşi măsură în care evocăm entuziasmul şi reuşitele anului 1918. Era prea optimist Ion I. C. Brătianu, la 14 decembrie 1918, atunci când, în faţa delegaţiei transilvănene care prezentase regelui Ferdinand I Actul Unirii, spunea: „Vă aşteptăm de 1.000 de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată”.

Aproape 20 de ani avea să dureze profeţia lui Brătianu. În 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa erau ocupate de Uniunea Sovietică, cea mai mare parte a Transilvaniei de Ungaria horthystă, iar sudul Dobrogei de Bulgaria.

România Întregită în decembrie 1918 devenea istorie

Unul din marile adevăruri, mai puţin ştiute însă, este cel rostit de Benedetto Croce, după care fiecare istorie este contemporană, în sensul că în scrierea şi receptarea istoriei, atât istoricul, cât şi consumatorul de istorie sunt preocupaţi să găsească răspuns la întrebările/sfidările timpului lor. Care ar putea fi, aşadar, semnificaţiile zilei de 1 Decembrie pentru noi, astăzi? La un prim nivel, strict cronologic, 1 Decembrie 1918 are, de fapt, o dublă semnificaţie. Este, pe de o parte, ziua istoricei decizii a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, care proclamă unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, şi, pe de altă parte, ziua în care regele Ferdinand I, alături de Rgina Maria, intră în Bucureşti, după aproape doi ani de exil în inima Moldovei. 

Plecat la Iaşi, în 1916, în condiţii improprii, sub presiunea trupelor germane, rege al României mici, Ferdinand se întorcea iar la Bucureşti, în uralele mulţimii, chiar în ziua în care ardelenii cereau răspicat unirea cu ţara, pentru a deveni regele României Mari la a cărei temelie aşezase voinţa sa de a fi cu adevărat regele tuturor românilor.

Un al doilea nivel de analiză priveşte rolul armatei române în realizarea Marii Uniri de la 1918. A avut sau nu vreun rol armata română în actele Unirii din 1918? Să vedem, pe rând, situaţia provinciilor istorice româneşti în momentul deciziilor privind unirea aceastora cu România. În Basarabia, cum se ştie, armata română a intervenit, în ianuarie 1918, la cererea Consiliului Directorilor Generali al Republicii Democratice oldoveneşti (care juca rolul Executivului în noua republică independentă) şi cu acordul Sfatului Ţării şi al aliaţilor, pentru a face faţă valului pustiitor de jafuri, pogromuri şi distrugerilor în masă a bunurilor private şi publice, provocate de demobilizarea rmatei ruse de pe frontul român (era vorba de aproape 600.000 de oameni!). Ordinea a fost instaurată în teritoriul românesc de dincolo de Prut până la sfârşitul lunii februarie 1918, cu preţul vieţii a trei ofiţeri şi 122 de soldaţi, 12 ofiţeri şi 309 ostaşi fiind răniţi în confruntările cu trupele ruse bolşevizate.

Istoriografia sovietică mai ales (dar şi unii istorici ruşi, astăzi, cum este cazul lui Mihail Meltiuhov) este cea care a atacat mereu decizia Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, din perspectiva corelaţiei făcute între necesitatea unui vot liber exprimat şi prezenţa trupelor româneşti în teritoriul dintre Prut şi Nistru (în favoarea Unirii s-au pronunţat 86 de deputaţi, 36 declarându-se împotrivă, în cel mai democratic mod cu putinţă!). Istoriografia sovietică inducea, astfel, ideea invalidităţii votului în Sfatul Ţării în circumstanţele menţionate.

Este limpede că prezenţa armatei române în Basarabia, la începutul anului 1918, a contribuit în mod semnificativ la salvarea fiinţei tinerei republici moldoveneşti. Plecarea armatei române din teritoriul dintre Prut şi Nistru ar fi însemnat invadarea imediată a acestui teritoriu de trupele ruse bolşevizate sau ucrainene naţionaliste şi, ca o consecinţă imediată, dizolvarea Republicii Moldoveneşti. Retragerea armatei române ar fi presupus, pe de o parte, abandonarea intereselor populaţiei româneşti majoritare în provincie şi sacrificarea intereselor naţionale româneşti în ansamblu, iar pe de altă parte, adâncirea insecurităţii regionale şi crearea unui focar de instabilitate la graniţa estică a Vechiului Regat român. Aşadar, prezenţa ostaşului român la frontiera de pe Nistru a prefigurat Actul Unirii, servind drept garanţie pentru soluţia Unirii şi consolidarea procesului de revenire a Basarabiei la statul român.

Divizia 8 Infanterie, condusă de generalul Iacob Zadik, intră în Bucovina la 10 zile după exprimarea liberei voinţe a românilor bucovineni de a se uni cu ţara, la 27 octombrie 1918, în vederea asigurării protecţiei populaţiei împotriva „bandelor bolşevice”.

La 11 noiembrie 1918, trupele generalului Zadik intră în Cernăuţi, Marele Cartier General comunicând a doua zi Ordinul 116, semnat de generalul Constantin Prezan, potrivit căruia Divizia a 8-a urma să-şi continue operaţiile în întreaga Bucovină în vederea asigurării „vieţii şi avutului populaţiei”. La 28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei (la care au luat parte minorităţile germană, polonă şi ucraineană) a votat în unanimitate unirea necondiţionată şi pe veci a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu România.

În Transilvania, în momentul istoricei decizii a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, armata română se afla în sud-estul Transilvaniei, pe o linie de demarcaţie stabilită prin armistiţiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Trupele române, potrivit Instrucţiunilor Marelui Cartier General, aveau sarcina de a asigura liniştea, avutul şi vieţile locuitorilor, indiferent de naţionalitate. În colaboare cu Consiliile şi gărzile româneşti, cu Consiliul Dirigent, s-au luat măsuri severe pentru înlăturarea cazurilor de jaf; au fost dezarmate bandele izolate maghiare şi secuieşti. La mijlocul lunii decembrie 1918, trupele din Transilvania au primit ordin să înainteze, Aliaţii dându-şi consimţământul pentru depăşirea liniei Mureşului.

În decursul anului 1919, armata română a făcut eforturi importante pentruasigurarea fiinţei statului naţional român, rezultat al voinţei liber exprimate a tuturor românilor din provinciile istorice. În zona Hotinului, armata română a avut de înfruntat acţiuni ale unor detaşamente sovietice (generalul Stan Poetaş, comandantul Brigăzii 17 Infanterie, este ucis de elemente comuniste în apropiere de Atachi, în ianuarie 1919), iar în vest s-a confruntat cu pericolul proclamării, în martie 1919, la Budapesta, a Republicii Sovietice Ungare, România găsinduse în situaţia de fi prinsă între două regimuri bolşevice, unul la vest, altul la est, a căror acţiune conjugată putea pune în pericol existenţa noului stat român. Prin eforturile sale, armata română a pus capăt efemerului regim bolşevic ungar al lui Bela Kun şi a făcut cu succes faţă, în cooperare cu trupele franceze, atacurilor trupelor sovietice în Basarabia, pe Nistru (în zona Tighinei).

Marea Unire nu a fost însă rezultatul participării României la război şi nici al contribuţiei armatei române. Nimeni nu-şi imagina, în momentul intrării României în prima conflagraţie mondială, că revoluţia bolşevică şi destrămarea Imperiului Austro-Ungar vor permite României întregirea frontierelor sale atât la Est, cât şi la Vest. De aceea, liderul conservator P.P. Carp spunea, după încheierea păcii, că România are atâta noroc, încât nu mai are nevoie de oameni de stat.

De fapt, legitimitatea Marii Uniri constă tocmai în aceea că nu este rezultatul unor acţiuni militare, ci al exercitării dreptului la autodeterminare.

Marea Unire este, în primul rând, produsul voturilor structurilor reprezentative şi democratice de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, prin care s-a decis unirea Basarabiei, Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei şi Banatului cu România. Armata română nu a făcut decât să asigure cadrul firesc de manifestare a voinţei liber exprimate a românilor din provinciile istorice şi să împiedice actele de dezordine, vandalism sau acţiunile concertate ale regimurilor bolşevice instalate în Ungaria, Ucraina şi Rusia.

Tratatele de Pace din 1919-1920 au oferit o consacrare internaţională a ceea ce românii înşişi, uniţi în voinţa lor, doriseră şi făcuseră, iar aliaţii nu s-au putut eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de România, efortul militar depus în anii 1916-1917 de armata română fiind un argument puternic în favoarea deciziilor luate la Conferinţa păcii. Material preluat din Observatorul Militar.

Google saluta Ziua Nationala a Romaniei printr-un logo de exceptie. Motorul de cautare prezinta in deschidere un desen in care cele doua litere de "O" sunt inlocuite cu doua perechi de romani imbracati in costume nationale, dansand hora unirii.

Ce s-a intamplat in 2011 de Ziua Nationala a Romaniei

Premierul Emil Boc a ajuns in jurul orei 10.00 la Alba Iulia, unde au loc manifestari dedicate Zilei Nationale a Romaniei, iar in momentul in care a depus o coroana de flori la statuia lui Mihai Viteazul a fost huiduit de mai multe persoane din multime, acestea strigand si “Hotii”.

In paralel, cateva zeci de membri ai PDL au incercat sa acopere huiduielile, strigand “Romania, Romania”, iar unii dintre acestia s-au indreptat spre cei care huiduiau, spunandu-le sa inceteze.

"Terminaţi măi nesimţiţilor", a strigat unul dintre bărbaţii aflaţi în zona în care erau grupaţi simpatizanţii PDL. Şi reprezentanţii PDL au fost huiduiţi în momentul în care au depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, moment în care, din mulţime, se striga "Hoţii, hoţii". Manifestările organizate la Alba Iulia de Ziua Naţională a României au început în jurul orei 9.00 cu un ceremonial de depuneri coroane de flori la statuile lui I.I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu din centrul municipiului.

Manifestarile organizate la Alba Iulia de Ziua Nationala a Romaniei au inceput in jurul orei 9.00 cu un ceremonial de depuneri coroane de flori la statuile lui I.I.C. Bratianu si Iuliu Maniu din centrul municipiului.

Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit de mulţime la plecarea de la marea paradă de ziua naţională de la Arcul de Triumf din Capitală, dar a primt şi urări de bine. După ce parada s-a încheiat, Traian Băsescu a dat mâna cu cei care s-au aflat în primele rânduri din public. Nu au fost mulţi la număr, însă, fluierăturile lor s-au auzit. Preşedintele a trecut mai departe şi le-a urat românilor să reziste în această perioadă grea.

Cu toate că a fost huiduit, preşedintele a primit şi urări de "La mulţi ani!" şi sănătate, iar şeful statului a dat mâna cu toţi cei aflaţi în primul rând în spatele gardurilor de protecţie şi i-a mângâiat pe cap pe copii, informează Mediafax. La un moment dat, o femeie i-a spus preşedintelui: "La mulţi ani şi sănătate!". Traian Băsescu: "Doamnă, La mulţi ani, sănătate şi putere, că dumneavoastră vă e greu, nu mie". În schimb, un bărbat i-a strigat "Ruşine! Ruşine!", iar preşedintele a răspuns: "Aşa e! Şi ruşine, şi bine, şi de toate". Şeful statului a fost huiduit de bărbatul respectiv şi de alte câteva persoane din jurul acestuia, care i-au strigat "Trădătorule!".

De asemenea, unul dintre cei aflaţi în public i-a strigat preşedintelui "Demnitate!".

Cum s-a sarbatorit Ziua Nationala a Romaniei in lume

În Africa de Sud, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită printr-un cocktail la care au participat 150 de persoane, printre care Benedict Martins, ministrul adjunct al întreprinderilor publice. Reuniunea s-a desfăşurat pe fondul prezentării mai multor filme despre istoria şi dezvoltarea oraşelor Sibiu, Braşov, Sighişoara, Bucureşti, Iaşi şi Constanţa.

La Buenos Aires, cu ocazia ceremoniei de marcare a Zilei Naţionale a României, patru persoane au rostit jurământul de credinţă, devenind cetăţeni români.

În Belgia, Reprezentanţa Permanentă a României la UE a marcat Ziua Naţională printr-o recepţie la care au participat 450 de persoane, inclusiv comisarul Dacian Cioloş. Cu această ocazie, a fost prezentată expoziţia de fotografie intitulată "Povestea lemnului", realizată de Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României. Expoziţia reuneşte 30 de lucrări în format alb-negru.

Ambasada României la Ottawa marchează Ziua Naţională la sediul Primăriei, în prezenţa primarului Jim Watson, iar steagul României va fi arborat în faţa sediului acestei instituţii.

La Toronto, Consulatul general al României organizează un eveniment în cadrul căruia este difuzat filmul "Nuntă în Basarabia".

La Consulatul general al României în Hong Kong şi Macao, Ziua Naţională a fost marcată prin lansarea unei emisiuni filatelice. Dedicată tradiţiilor şi artei populare, emisiunea filatelică ilustrează obiceiul de pictare a dragonului, simbol al puterii în cultura chineză şi obiceiul popular românesc din Joia Mare, potrivit mediafax.ro.

În Ungaria, Ziua Naţională a României a fost marcată printr-o recepţie organizată pe nava de lux Europa, partea muzicală fiind asigurată de Filarmonica din Cluj-Napoca.